Ateii nu se pot mântui, potrivit Vaticanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc FOTO Reuters

Deşi papa Francisc a declarat că şi ateii care fac fapte bune se pot mântui, o declaraţie a unui purtător de cuvânt al Vaticanului infirmă spusele acestuia.

Reverendul Thomas Rosica a afirmat că persoanele care resping învăţăturile lui Iisus Hristos nu pot fi salvaţi, informează  „Huffington Post“.

Mântuirea vine de la Hristos, prin Biserică, care reprezintă trupul lui“, aminteşte Rosica. „Astfel, ştiind că Biserica este creată de Hristos şi menită să ne mântuiască, cei care refuză să îi calce pragul nu pot fi salvaţi“.

Declaraţia lui Rosica vine ca un răspuns la numeroasele mesaje pe care le-a primit după discursul controversat al lui papa Francisc, care menţionează: „Dacă fiecare se ocupă de partea sa, dacă facem bine altora, dacă ne întâlnim acolo şi facem bine, uşor, încetul cu încetul, ne vom găsi unul pe altul“.

Declaraţia Vaticanului pune în umbră remarca lui Francisc, evidenţiind faptul că datoria lui este să vorbească bine, şi nu să ofere o interpretare indisputabilă a Bibliei.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO