Atacuri teroriste la Londra. Mărturiile groazei: „Înjunghiau pe toată lumea şi strigau «Asta e pentru Allah!»“ FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Am privit afară din pub şi ne gândeam: «Ia uite, ce lumini albastre frumoase», iar apoi am înţeles ce se întâmpla“, a declarat James Wilesmith, unul dintre martorii atacului terorist din Londra.

„Am locuit în Londra şase luni şi am trăit deja două atacuri. Vreau să spun, da ne continuăm viaţa, încă folosim metroul, dar ele lovesc acasă”, a adăugat acesta.

Gerard, un alt martor la aceste evenimente, a povestit cum trei indivizi înjunghiau trecătorii din zona Borough Market.

„Înjunghiau pe toată lumea. Alergau pe stradă şi strigau „Asta e pentru Allah”, a declarat el pentru BBC.

„Au luat-o pe stradă şi au înjunghiat fata asta - nu ştiu de câte ori - de 10 ori, sau de 15 ori.”

„Aceasta striga 'Ajutaţi-mă, ajutaţi-mă', iar eu n-am putut să fac nimic. Am aruncat cu ceva - era o bicicletă pe jos, cred că am aruncat cu un scaun sau o bicicletă în ei”.

Owen Evans, un alt martor la aceste incidente se afla la rândul lui într-un pub aflat în apropiere de Borought Market, şi a povestit pentru The Guardian ce a văzut.

„Eram în spatele pubului. Un val de 30 de persoane au năvălit înauntru şi au încercat să ajungă  la subsol sau în spatele barului. Apoi s-au auzit focuri de armă afară. Nu păreau reale - asemenea focurilor de artificii. Am văzut luminile maşinilor de poliţie şi toată lumea s-a aruncat sub mese.

Am aşteptat cam 10 minute, auzind focuri de armă de câteva ori. Cineva în faţa barului a fost împuşcat - speculez acum, dar am crezut că a fost împuşcat din greşeală. Ferestrele aveau găuri lăsate de gloanţe.

Cei aflaţi lângă persoana împuşcată strigau după un medic: „Sângerează rău, avem nevoie de un doctor”. Angajaţii barului au fost extraordinari, cred că au încuiat uşile astfel încât nimeni să nu intre.

Apoi ne-au spus să părăsim barul şi să fugim, iar un poliţist ce se afla chiar în faţa barului înarmat a început să strige „Fugiţi, fugiţi naibii de aici”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa