Atacatorul de la Londra, un student în vârstă de 20 de ani, fusese recent eliberat din închisoare şi era supravegheat de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorul atacului de la Londra a fost identificat

Bărbatul care a înjunghiat mai multe persoane în cartierul londonez Streatham şi a fost ulterior împuşcat de poliţie fusese eliberat din închisoare cu doar câteva zile în urmă, fiind condamnat pentru infracţiuni în legătură cu terorismul.

Atacatorul se numeşte Sudesh Amman, are 20 de ani, şi la proces a manifestat o puternică fascinaţie faţă de comiterea de atacuri teroriste, în special prin folosirea unor cuţite, dar avea în vedere şi atacuri cu acid. 

El era student la North West London College în momentul condamnării, în decembrie 2018.

El primise o sentinţă de 3 ani şi patru luni de închisoare pentru posesie şi distribuire de materiale extremiste, din care a executat doar jumătate, fiind eliberat la sfârşitul lui ianuarie.

În laptopul său s-au găsit documente în care bărbatul îşi exprima dorinţa de a muri ca un martir, ca şi schiţe de fabricare a explozibililor. El manifesta apropiere faţă de fundamentalismul islamic şi ISIS.

La momentul atacului bărbatul se afla sub supravegherea activă a poliţiei, fiind bine cunoscut autorităţilor contrateroriste ceea ce a şi permis intervenţia rapidă. Potrivit martorilor o maşină a unor ofiţeri sub acoperire a oprit în faţa maşinii bărbatului.

Surse ale închisorii au declarat că existau îngrijorări în privinţa comportamentului cât timp a fost închis, dar că autorităţile nu-l mai puteau reţine în condiţiile legilor existente. El avea un limbaj puternic extremist.

Potrivit relatărilor martorilor bărbatul care avea asupra lui o vestă falsă de explozibilia intrat într-un magazin unde a început să atace oameni cu o macetă .Trei persoane au fost rănite, un bărbat şi două femei. Una dintre  victime se află în stare gravă. 

Premierul Boris Johnson a spus că urmează ca luni să fie anunţate planuri pentru „schimbări fundamentale ale sistemului în cazul celor condamnaţi pentru infracţiuni în legătură cu terorismul”.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO