Video Atac cu cuțitul în Germania: Parchetul antiterorist preia cazul VIDEO

0
Publicat:

  Parchetul antiterorist german se va ocupa de ancheta împotriva presupusului autor al unui atac cu cuţitul vineri, în centrul oraşului Mannheim, care a costat viaţa unui poliţist şi a făcut cinci răniţi, a declarat luni pentru AFP o purtătoare de cuvânt a procuraturii.

  Ea a justificat acest demers prin „importanţa deosebită" a cazului, care a stârnit emoţie în Germania, scrie Agerpres.

Presupusul atacator, un afgan de 25 de ani sosit în Germania în 2014, a atacat mai mulţi membri ai unei mişcări anti-islam în piaţa acestui oraş din vestul ţării.

  El este suspectat de omor, tentativă de omor în cinci cazuri şi vătămare corporală gravă, potrivit purtătoarei de cuvânt.

Agresorul este căsătorit şi tată a doi copii. Foto: Arhivă

Tânărul, rănit prin împuşcare de un poliţist, a trebuit să fie operat şi nu a putut fi audiat până în prezent, potrivit ultimelor declaraţii ale poliţiei.

Preluarea dosarului de către Parchetul antiterorist era aşteptată după ce pista islamistă a fost menţionată de mai multe ori de către guvern.

Cancelarul Olaf Scholz a vorbit despre un „atentat", iar ministrul de finanţe Christian Lindner a îndemnat populaţia să se apere „cu determinare împotriva terorismului islamist".

Imaginile cu agresiunea care au fost difuzate pe reţelele sociale au fost calificate drept „oribile" de Olaf Scholz.  

„Statul li se va opune cu toate mijloacele” 

  În acestea se vede agresorul, înarmat cu un cuţit, atacând mai întâi mai mulţi membri ai Mişcării cetăţeneşti Pax Europa (BPE), care denunţă Islamul politic în Germania şi se pregătea să organizeze o reuniune publică.

Printre persoanele rănite se află una dintre personalităţile cele mai cunoscute, Michael Stürzenberger, care militează de ani de zile împotriva Islamului în Germania şi este apropiat de extrema dreaptă.

  Poliţistul decedat, 29 de ani, a fost lovit de mai multe ori cu cuţitul la cap atunci când a încercat să se interpună între victime şi agresor, înainte ca un alt membru al forţelor de ordine să tragă asupra celui din urmă.

Agresorul, instalat în regiunea Mannheim, este căsătorit şi tată a doi copii, potrivit poliţiei din Mannheim.

  Acest caz tragic a reînviat îngrijorările cu privire la utilizarea tot mai întâlnită a violenţei în dezbaterile politice, într-o ţară cunoscută până acum pentru cultura sa de compromis şi simţul moderaţiei în dezbateri.

Poliţistul ucis la Mannheim a apărat dreptul fiecăruia dintre noi de a-şi exprima propria părere", a declarat luni Olaf Scholz pe contul său de X. Dacă „extremiştii vor să restrângă aceste drepturi prin violenţă (...), statul li se va opune cu toate mijloacele statului nostru de drept", a avertizat el.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică