Aşteptat la Belgrad, Putin vorbeşte pe limba sârbilor. Preşedintele rus iese la atac împotriva SUA şi NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încercările Statelor Unite şi ale altor ţări din Occident de a-şi impune un rol dominant în Balcani reprezintă un factor serios de destabilizare în această regiune din sud-estul Europei, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin într-un interviu acordat publicaţiei sârbe Vecernje Novosti cu ocazia vizitei sale la Belgrad, relatează TASS.

„În ceea ce priveşte situaţia din Balcani, politica Statelor Unite şi a unor ţări occidentale de a-şi afirma unor rol dominant rămâne un factor major de destabilizare“, a spus liderul de la Kremlin în acest interviu publicat marţi seară, cu două zile înainte de vizita sa în capitala Serbiei.

Preşedintele rus a criticat recentele evoluţii din Balcani, împotrivindu-se aderării Muntenegrului la NATO, procesului de soluţionare a chestiunii macedonene sau înfiinţării unei armate kosovare. El a denunţat un proces de extindere a NATO în Balcani, amintindu-le totodată sârbilor despre bombardamentele efectuate de Alianţa Nord-Atlantică asupra capitalei lor.

Potrivit lui Putin, NATO  a bombardat fără permisiunea ONU, iar independenţa Kosovo este ilegală.

„Alianţa (Nord-Atlantică, n. red.) încearcă să-şi consolideze prezenţa în Balcani. Nu face decât să restabilească liniile de divizare pe continentul european, încălcând grav principiul indivizibilităţii securităţii“, susţine Putin.

În opinia sa, procesul de găsire a unui nume pentru fosta republică iugoslavă Macedonia face parte dintr-un efort al NATO de a „accelera“ integrarea acestei ţări în structura sa. Mai mult, el susţine că jumătate din populaţia Muntenegrului nu şi-a dorit să adere la NATO, iar consecinţa este o instabilitate politică. „S-au temut să organizeze un referendum pe această temă şi prin urmare această ţară trece acum printr-o perioadă de instabilitate politică“, a spus Putin.

„Am afirmat în mod repetat că noi considerăm politica de extindere a NATO o relicvă a Războiului Rece, o strategie militaro-politică eronată şi distructivă“, a insistat el.

Liderul de la Kremlin a prezentat Serbia drept un „partener strategic“ al Rusiei şi a respins ideea că s-ar opune aderării acestei ţări la UE.

Vladimir Putin este aşteptat joi la Belgrad pentru semnarea a 20 de acorduri cooperare cu omologul său sârb Aleksander Vucici.

Pe de altă parte, preşedintele Serbiei va primi din mâna lui Putin ordinul Aleksandr Nevski, acordat pentru „contribuţia sa la dezvoltarea cooperării multilaterale cu Federaţia Rusă“, notează TASS.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă