Armata britanică îşi face brigadă specială pentru Twitter şi Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reţelele sociale puse în slujba razboiului

Armata britanică a înfiinţat o nouă unitate, care va coordona războaie psihologice prin manipularea atitudinii cu ajutorul mediei de socializare, informează BBC.

Brigada 77 va fi alcătuită din militari care nu vor purta numai arme, ci vor avea capacitatea de a se folosi de media de socializare, Twitter şi Facebook, şi vor deţine arta neagră a aşa-numitelor "Sci Ops", operaţiuni psihologice.

Unitatea specială va încerca să influenţeze populaţia locală, schimbându-i comportamentul prin ceea ce armata consideră a fi "instrumente tradiţionale şi neconvenţionale".

Civilii cu capacităţile potrivite vor acţiona alături de membrii brigăzii şi de rezervişti şi vor putea fi trimişi oriunde în lume pentru a acţiona asupra minţii şi inimii oamenilor.

Recrutarea celor 2000 de oameni pentru brigada 77 va începe în primăvară şi  42% din personal va fi format din rezervişti.  Un fost comandant al forţelor britanice din Afganistan a avertizat că înfiiţarea acestei noi brigăzi nu ar trebui să însemne mai puţine trupe pe front.

Crearea acestei unităţi  este parte a unei restructurări majore a armatei britanice care prevede ca până în 2020, efectivele armartei Regatului Unit să scadă cu aproximativ 82.000 de oameni.

Înfiinţarea acestei brigăzi speciale are legătură parţial cu experienţa trupelor britanice în împotriva insurgenţilor din Afganistan, dar poate fi pusă , de asemenea, văzută ca o reacţie la evenimente de anul trecut, care includ acţiunile Rusiei în Ucraina, în special Crimeea, şi avansul Statului Islamic în Siria şi Irak.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție