Aproximativ 70% din atacurile ruseşti vizează ţinte nemilitare, afirmă un oficial ucrainean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzyanyk, a declarat, vineri, că până la 70% din atacurile cu rachete ruseşti sunt asupra unor oraşe paşnice şi ţinte nemilitare.

Motuzyanyk a afirmat că mai puţin de 30% din loviturile cu rachete ruseşti sunt asupra unor ţinte militare, restul atacurilor fiind asupra unor oraşe paşnice, relatează news.ro. 

"Restul de 70% din lovituri sunt atacuri deliberate ale ruşilor asupra unor oraşe paşnice. Rusia ar trebui să fie recunoscută ca o ţară teroristă", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării.

El consideră că singura soluţie pentru a înceta această teroare este distrugerea rachetelor pe care ruşii le lansează în Ucraina. Sistemele de rachete antiaeriene au funcţionat cât se poate de bine atunci când Viniţa a fost bombardată. Două din cinci rachete au fost doborâte, însă rezultatul ar fi putut fi mai bun dacă armele antiaeriene ar fi fost mai moderne şi puternice. 

"Două rachete din cinci au fost doborâte. Dacă am fi avut arme antiaeriene moderne mai puternice, am fi putut distruge mai multe dintre aceste rachete ruseşti. Astăzi avem nevoie de o apărare antiaeriană modernă", a mai spus Motuzyanyk.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!