Aproape 2.000 de chinezi defilează la periferia Parisului şi cer protecţia statului francez, reclamând violenţe repetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatarii spun că agresiunile sunt frecvente, dar, cum nu vorbesc bine franceză, nu pot depune plângere / Foto: Arhivă

Aproape 2.000 de persoane de origine chineză şi-au exprimat duminică, la Aubervilliers (Seine-Saint-Denis), nemulţumirea faţă de violenţe repetate ale căror victime se declară şi au reclamat consolidarea măsurilor de securitate în urma unei agresiuni în care a fost ucis un chinez, potrivit AFP.

Strigând "libertate, fraternitate şi securitate pentru toţi!", aproximativ 1.800 de persoane, potrivit poliţiei, au defilat pe străzile acestui oraş de periferie popular, unde Zhang Chaolin, un creator de modă în vârstă de 49 de ani, a fost agresat pe 7 august de cătrei trei bărbaţi care voiau să-i fure geanta unui prieten de-al său, de asemenea de origine chineză.

Zhang Chaolin a murit pe 12 august din cauza rănilor.

"Agresiunile sunt frecvente, dar, cum nu vorbim bine franceză, nu depunem plângere. Iar apoi muncim, nu avem timp de aşa ceva", a declarat Cai Jiang, în vârstă de 26 de ani, angajat la un bar-tabac din Paris.

În contextul în care furturile cu violenţă care vizează comunitatea chineză la Aubervilliers s-au triplat în decurs de un an, comisariatul a obţinut o suplimentare a poliţiştilor, iar o studentă franco-chineză a fost recrutată în cadrul serviciului civic în vederea îmbunătăţirii primirii victimelor.

Prefectura s-a angjat, de asemenea, să extindă sistemul de supraveghere video.

"Facem un apel către stat, deoarece suntem cetăţeni francezi, chiar dacă nu ne simţim consideraţi ca atare", declară Marina, în vârstă de 23 de ani, care deţine un butic la Fashion Center, cel mai mare centru comercial de vânzări angro din Europa.

În mulţime, numeroase persoane agitau mici steaguri franceze.

"Am fost Charlie, ca voi. Sunt un Chaolin, voi unde sunteţi?", se putea citi pe o banderolă.

"Sunt pe cale să ne dea o lecţie de organizare şi de republică", declară admrativ Laurent, care locuieşte la Aubervilliers de 30 de ani. "Sunt ani de când se confruntă cu rasismul. Inclusiv tipele sunt agresate!", îşi exprimă regretul acest profesor.

Cunoscute ca având asupra lor bani în numerar, persoanele de origine asiatică sunt "prăzi uşoare", recunoaşte primarul PCF al oraşului Meriem Derkaoui. Ea se declară hotărâtă să facă astfel încât "să se reducă aceste prejudecăţi şi să sensibilizeze populaţia" pe această temă.

"Când văd că unii şi alţii ies în faţă pentru că două sau trei femei au purtat un burkini pe o plajă şi e moarte om, mă aştept ca statul să dea dovadă de un minimum de considerare şi să primească familia", a adăugat ea.

La finalul manifestaţiei, un presupus hoţ de buzunare a fost luat la bătaie de mulţime, după care a fost extras din zonă de către jandarmi, care au folosit la gaze lacrimogene, a constatat un jurnalist AFP.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”