Apocalipsa vine pe scara Richter. Cutremurul din Italia a ras biserici şi a scos morţii din morminte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Centrul Italiei a fost afectat duminică de cel mai puternic seism din ultimii 36 de ani din Peninsulă şi al patrulea în decurs de numai o săptămână. Oamenii din zonă au ajuns în pragul disperării

Zeci de oameni au fost răniţi şi zeci de clădiri s-au prăbuşit în Italia, în urma unui seism cu magnitudinea 6,5, cel mai puternic din ultimii 36 de ani din Peninsulă şi al patrulea în decurs de o săptămână. Produs la ora locală 7.40 (8.40, ora României), la o adâncime de 10 kilometri, seismul a avut epicentrul în apropiere de oraşul istoric Norcia, din regiunea Umbria, la circa 100 de kilometri distanţă de Perugia şi 134 de kilometri distanţă de Roma. 

Cutremurul, care a afectat în special municipalităţile Norcia, Castelsantangelo sul Nera, Preci, Visso şi o zonă montană între regiunile Umbria şi Marche, s-a produs după ce, miercuri, trei seisme au zguduit zona. Iar acestea din urmă au survenit la numai două luni după ce un cutremur care a afectat localităţile Amatrice, Accumoli şi Arquata del Tronto din aceeaşi zonă centrală, a provocat moartea a 298 de oameni. Mişcarea telurică de duminică dimineaţa a fost resimţită practic în toată ţara şi a dus inclusiv la oprirea circulaţiei metroului la Roma, pentru verificări.

În genunchi în faţa ruinelor

La Norcia, oamenii cuprinşi de panică au ieşit pe străzi, iar biserica San Benedetto, din secolul al XIII-lea, s-a prăbuşit. Disperaţi, călugării şi localnicii au căzut în genunchi în faţa ruinelor, pentru a se ruga. „Este o tragedie. Este lovitura de graţie. Biserica este distrusă“, a declarat episcopul Renato Boccardo pentru Reuters. „Toată lumea este blocată într-o stare fără sfârşit de frică şi stres. Sunt la capătul puterilor“, a spus Boccardo, referindu-se la miile de replici seismice care au zguduit zona din august, precum şi la cutremurele de miercuri.

Şi localitatea Amatrice a fost afectată. Biserica Sant'Agostino s-a transformat într-o ruină, iar de sub dărâmăturile altor clădiri din zonă au fost scoase cel puţin trei persoane, dintre care două rănite grav. Seismul de duminică a afectat grav şi un cimitir din localitatea Castelsantangelo sul Nera, unde sicriele şi osemintele au fost aruncate din cripte. 

Gaură uriaşă în munte

Postul de televiziune Sky TG24 a difuzat imagini ce arată o crăpătură uriaşă apărută într-un munte în apropiere de Ussita, comună din provincia Macerata, regiunea Marche din Italia, nu departe de epicentrul seismului. Fisura nu exista înainte de cutremur, a declarat postul de televiziune.

Se anunţă vremuri grele

Potrivit autorităţilor locale, oraşele şi satele care au fost deja lovite de seismul cu magnitudinea 6,2 din luna august au suferit din nou pagube importante. „Cutremurul a lovit puţinele clădiri care erau încă în picioare. Va trebui să începem de la zero“, a afirmat viceprimarul din Arquata del Tronto, Michele Franchi, pentru postul de televiziune RAI.

Preşedintele regiunii Marche a avertizat că până la 100.000 de oameni ar putea avea nevoie de ajutor după cutremur. „De la 10.000, riscăm să ajungem la 100.000 de oameni care vor avea nevoie de asistenţă“, a spus Luca Ceriscioli, referindu-se la numărul celor care nu mai au unde să locuiască.

Seismologul francez Pascal Bernard de la Institutul de fizica globului de la Paris a afirmat că în perioada următoare sunt de aşteptat în Italia cutremure de magnitudine mare. El a explicat, într-un interviu acordat AFP, că în Italia plăcile tetonice sunt foarte segmentate, astfel că se rup bucată cu bucată, în loc de o rupere pe o arie mai mare şi, din acest motiv, este posibil ca zguduirile să continue cu magnitudini de 5,5 sau 6. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată