Angela Merkel se întâlneşte sâmbătă cu Vladimir Putin. Cancelarul federal german se aşteaptă la discuţii dificile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul federal german, Angela Merkel, care urmează să se întâlnească sâmbătă, în apropiere de Berlin, cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat vineri că se aşteaptă la discuţii complicate cu acesta privind Siria şi Ucraina.

„Vor exista controverse şi, bineînţeles, vor exista şi puncte asupra cărora vom putea reflecta - referitor la modul în care vom putea îmbunătăţi cooperarea noastră bilaterală sau internaţională“, a declarat Merkel într-o conferinţă de presă susţinută la Berlin cu ocazia vizitei omologului său muntenegrean Dusko Markovic.

„Numărul de probleme care ne preocupă, de la Ucraina şi Siria şi până la chestiunea cooperării, inclusiv cea în domeniul economic, este atât de mare încât este justificat să fim în dialog permanent“, a spus şefa Executivului de la Berlin. Totuşi, ea a afirmat că nu trebuie aşteptat „niciun rezultat special“ în urma reuniunii de sâmbătă, relevă agenţia Belga, preluată de dhnet.be.

Germania şi Franţa sunt artizanii procesului de pace din Ucraina, care în prezent pare să se afle într-un punct mort. Rusia este acuzată de Kiev şi de occidentali că-i susţine militar pe separatiştii din estul Ucrainei, fapt negat de Moscova.

În acelaşi timp, Berlinul, care joacă un rol secundar în coaliţia angajată în Siria împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, are relaţii strânse cu actorii din regiune, precum Turcia sau kurzii din Irak. Totodată, ea găzduieşte pe teritoriul său sute de mii de refugiaţi sirieni.

În acest context, Angela Merkel a vorbit vineri şi despre un posibil summit privind Siria în Turcia, cu participarea lui Vladimir Putin, a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi a celui turc, Recep Tayyip Erdogan.

„Acesta trebuie pregătit bine, de aceea nu a fost fixată o dată“, a spus ea. Însă Turcia a anunţat că a fixat ca dată de desfăşurare ziua de 7 septembrie.

Întâlnirea dintre Angela Merkel şi Vladimir Putin urmează să aibă loc sâmbătă la castelul Meseberg din apropiere de Berlin în jurul orei locale 18.00 (ora 19.00, ora României). La finalul întrevederii nu este prevăzută nicio comunicare oficială.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană