Angela Merkel, desemnată de Forbes drept cea mai puternică femeie din lume pentru al şaptelea an consecutiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel, cancelarul federal german Foto: EPA-EFE

Angela Merkel, cancelarul federal al Germaniei, a fost desemnată de către revista Forbes drept cea mai puternică femeie din lume pentru al şaptea an la rând, potrivit unui comunicat remis joi de renumita publicaţie, relatează DPA.

„Merkel a câştigat în acest an un scrutin dur, în urma căruia partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a intrat în Bundestag“, a precizat Forbes în comunicat.

„Va trebui să continue să se menţină puternic pe poziţie la cârma UE, în contextul în care se va confrunta cu furtuni cauzate de Brexit şi cu amplificarea sentimentului antiimigranţi în Europa“, adaugă Forbes.

Al doilea loc în acest clasament i-a revenit şefei Executivului de la Londra, Theresa May, în timp ce Hillary Clinton, care în 2016 a fost desemnată a doua cea mai puternică femeie din lume, a fost plasată abia pe poziţia 63, ca urmare a înfrângerii suferite în faţa republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale care au avut loc la sfârşitul anului trecut în Statele Unite.

Pe locul trei în clasament se află Melinda Gates, de la Gates Foundation, iar pe locul patru, respectiv cinci se află Sheryl Sandberg, din cadrul Facebook, respectiv Mary Barra, şefa companiei General Motors.

Ivanka Trump, fiica preşedintelui Statelor Unite, care este consilier în cadrul administraţiei de la Washington, se află pe locul 19 în acest clasament întocmit de Forbes, în timp ce ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, se situează pe poziţia 43.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort