Anchetă în Spania asupra unor fotografii nud trucate ale unor adolescente, generate cu ajutorul inteligenţei artificiale

0
0
Publicat:

   Cel puţin zece tinere au depus plângere în Spania după ce au căzut victime ale difuzării unor fotografii nud false, generate de o aplicaţie de inteligenţă artificială (AI), un caz care a stârnit controverse aprinse în această ţară, transmite marţi AFP.

FOTO Shutterstock

Am primit unsprezece plângeri din partea unor minore din localitatea Almendralejo”(sud-vest), a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Presupuşii autori ai acestor imagini, dintre care unii au fost identificaţi, „au manipulat fotografii cu fete minore” plasând chipurile lor pe „corpurile (nude) ale altor persoane”, a adăugat ea.

Potrivit unei alte surse din poliţie, aceste imagini false au fost generate cu ajutorul unei aplicaţii AI capabilă să producă fotomontaje foarte realiste.

Ancheta a fost deschisă pentru o presupusă infracţiune de încălcare a vieţii private. Parchetul a precizat pentru AFP că ar putea fi luată în considerare, de asemenea, infracţiunea de pornografie infantilă, având în vedere vârsta victimelor.

Potrivit media spaniole, există posibilitatea ca în jur de douăzeci de tinere să fi căzut victime ale acestor fotografii trucate.

Mama uneia dintre victime, Miriam Al Adib, a denunţat pe Instagram o „josnicie".

„Când am ajuns acasă, una dintre fiicele mele, mi-a spus cu un dezgust imens: 'uite ce-au făcut' (...) I-au făcut o fotografie şi au editat-o ca şi cum ar fi fost goală (...) cu ajutorul inteligenţei artificiale”, a scris ea.

Ea a declarat că poliţia a informat-o că fotografiile au fost realizate de un grup de persoane care au fost arestate.

Potrivit afirmaţiilor sale, poliţia i-a spus că aceste fotografii ar fi putut fi postate online pe platforma Onlyfans sau pe „site-uri pornografice”.

Mama unei alte fete a declarat pentru postul public de televiziune TVE că aceste imagini au fost utilizate ca instrument de şantaj pentru a obţine bani de la fiica ei.

AI provoacă o îngrijorare din ce în ce mai mare în întreaga lume, această tehnologie putând fi folosită în scopuri rău intenţionate, cum ar fi hiper-trucaj (deepfake) cu caracter pornografic.

Potrivit unui studiu efectuat în 2019 de compania olandeză Sensity, specializată în AI, 96% dintre imaginile video trucate din mediul online reprezintă pornografie neconsensuală, iar majoritatea înfăţişează femei.   

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco