Anchetă în Polonia după ce mai multe vedete au fost vaccinate anti-COVID-19 înaintea medicilor. Reacţia premierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinare Polonia FOTO EPA-EFE

Autorităţile de la Varşovia au deschis o anchetă după ce mai multe personalităţi naţionale au fost vaccinate anti-COVID-19 înaintea membrilor personalului medical şi a familiilor lor, aşa cum prevede prima etapă a campaniei de vaccinare din Polonia.

Ancheta, lansată luni, vizează unităţi ale Universităţii de Medicină din Varşovia (WUM), relatează agenţia de presă PAP, preluată de Agerpres.

Potrivit ministrului polonez al Sănătăţii, Adam Niedzielski,  vor exista consecinţe dacă se ajunge la concluzia că în procesul de calificare pentru vaccinare a fost folosit „criteriul privilegiului”.

În total, 18 „personalităţi binecunoscute în domeniul artei şi culturii” au fost vaccinate joi anti-COVID-19 în cadrul WUM.

Cele 18 personalităţi sunt prezentate drept ambasadori ai vaccinării. Pe această listă figurează fostul premier Leszek Miller, moderatorul TV Krzysztof Materna, cântăreaţa Magda Umer şi actorii Krystyna Janda, Andrzej Seweryn, Maria Seweryn şi Wiktor Zborowski.

„Relatările din presă despre celebrităţi care s-au vaccinat şi au sărit peste rând sunt un adevărat scandal. Nu există nicio justificare pentru încălcarea regulilor. Fiecare doză de vaccin administrată prin încălcarea programului este o doză care ar fi putut merge către cei care au cel mai mult nevoie de ea”, a reacţionat premierul Mateusz Morawiecki.

Polonia a înregistrat până acum 1.322.947 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 29.161 fatale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”