Ambasadorii UE aprobă o aplicare provizorie a acordului post-Brexit cu Marea Britanie începând de la 1 ianuarie. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorii Celor 27 la Uniunea Europeană (UE) au dat luni undă verde unei aplicări provizorii - începând de la 1 ianuarie - a acordului comercial post-Brexit încheiat joi, în Ajunul Crăciunului, de către Bruxelles şi Londra, relatează Reuters şi AFP.

 ”Ambasadorii UE au aprobat în unanimitate aplicarea provizorie a Acordului comercial şi de cooperare între UE şi Regatul Unit, începând de la 1 ianuarie”, a anunţat pe Twitter un purtător de cuvânt al preşedinţiei germane a Consiliului European, Sebastian Fischer.

Acordul urmează, acum, să fie aprobat - prin procedura scrisă - de către guvernele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene până marţi la ora 14.00 GMT (16.00, ora României), a precizat Fischer.

Bruxellesul şi Londra au ajuns joi la un acord asupra viitoarelor lor relaţii comerciale, cu doar şapte zile înaintea ieşirii efective a regatului din Uniune.

Acest acord permite un acces - fără cote şi taxe vamale - al regatului pe piaţa unică europeană, cu 450 de milioane de consumatori, însă nu împiedică faptul ca regatul sau statele membre UE să fie afectate de perturbări şi de efecte economice nedorite.

Numeroase aspecte ale relaţiei viitoare a celor două părţi rămân să fie definite, în continuare - un proces care ar putea dura ani de zile.

Publicat sâmbătă de către Guvernul britanic şi Comisia Europeană, textul acordului comercial - de 1.246 de pagini - cuprinde, între altele, dispoziţii cu privire la energia nucleară, schimbul de informaţii clasificate şi o serie de declaraţiicomune.

”Germania poate accepta acordul negociat”, a confirmat o purtătoare de cuvânt a cancelarului german Angela Merkel, Ulrike Demmer, într-o conferinţă de presă, relatează AFP.

Ea a anunţat că Berlinul ”evaluează pozitiv” acordul.

După aprobarea oficială a Celor 27, textul urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al UE - până joi -, pentru ca acesta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Textul se aplică doar temporar, de la începutul anului viitor, până la ratificarea acestuia de către Parlamentul European (PE).

PE - a cărui aprobare este indispensabilă - ar urma să organizeze o sesiune extraordinară - la sfârşitul lui februarie - în vederea supunerii la vot a documentului.

Acordul prevede o aplicare provizorie - până la 28 februarie - mai puţin în cazul în care cele două părţi nu decid altă dată-limită.

Eurodeputaţii se întrebau luni dacă este posibilă o prelungire a acestei aplicări provizorii după sfârşitul lui februarie, pentru a avea la dispoziţie mai mult timp să analizeze documentul - de peste 1.200 de pagini -, potrivit unei surse parlamentare, în urma unei reuniuni a preşedinţilor grupurilor politice în PE.

”Dialogul continuă cu Parlanetul European. Discuţii rodnice în această (luni) dimineaţa, la conferinţa preşedinţilor grupurilor”, a anunţat pe Twitter negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, care a intervenit în cadrul reuniunii, dar şi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

La rândul lor, deputaţii britanici au fost convocaţi miercuri în vederea dezbaterii acordului post-Brexit - ceea ce se anunţă o formalitate, dată fiind majoritatea de care dispune Guvernul conservator al lui Boris Johnson şi susţinerea opoziţiei laburiste.

Londra şi Bruxellesul au încheiat acordul de liber-schimb post-Brext joi, în urma unor negocieri epuizante, evitând astfel in extremis un ”no deal” potenţial devastator pentru economiile lor.

Perioada de tranziţie - aflată în vigoare de la ieşirea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie - se încheie la sfârşitul lui decembrie, prin ieşirea regatului din piaţa unică europeană.

Prin acest parteneriat economic şi comercial, europenii le oferă britanicilor un acces fără taxe vamale şi fără cote la piaţa sa de 450 de milioane de consumatori, însă pevede sanţciuni şi măsuri compensatorii în cazul unei nerespectări a reglementărilor în domeniile ajutoarelor de stat, mediului, dreptului la muncă şi fiscalităţii, în vederea evitării oricărui dumping.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat