Ambasadorii statelor membre UE, informaţi că nu s-a ajuns încă la un acord privind Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123 RF

Ambasadorii celor 27 de state membre UE au fost informaţi că nu s-a ajuns încă la un acord privind Brexit, potrivit unor surse citate de Reuters.

Ambasadorii statelor Uniunii Europene, cu excepţia celui din Marea Britanie, au fost convocaţi, duminică, la o întâlnire, unii dintre aceştia speculând că ar putea fi vorba de anunţul unui acord privind Brexit.

Însă, oficiali europeni au anunţat, duminică, că nu s-a ajuns  la o înţelegere privind termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi că este nevoie de întâlniri ulterioare.

Tot duminică, site-ul Politico a scris că negociatorii ieşirii Marii Britanii din UE au ajuns la un acord, citând surse diplomatice, însă Reuters notează că persoane care au legătură cu negocierile au susţinut că informaţia nu se confirmă.

Vicepreşedintele Partidului Conservator, James Cleverly, a declarat, duminică, pentru Reuters, că Marea Britanie nu va rămâne pe termen nedefinit în uniunea vamală a Uniunii Europene, iar termenul unui acord termporar referitor la domeniul vamal urmează să fie dezbătut.

”Nu vom rămâne pe termen nedefinit în uniunea vamală”, a declarat Cleverly la Sky News.

El a explicat că pe măsură ce vor fi semnate şi aplicate acorduri comerciale va putea fi discutat şi termenul acordului vamal temporar.

Între timp, premierul Theresa May nu a reuşit vineri să atragă sprijinul miniştrilor, membrilor divizaţi ai partidului său şi al parlamentarilor irlandezi care susţin guvernul minoritar.

Negocierile cu Uniunea Europeană s-au intensificat şi au devenit mai favorabile în ultima săptămână, cu toate că există încă piedici semnificative, a spus ministrul de Finanţe Philip Hammond.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%