Ambasada Israelului în Ucraina a condamnat marşul în onoarea lui Bandera

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock.com

Ambasada statului evreu a subliniat că glorificarea celor care au susţinut ideologia nazistă întinează memoria victimelor Holocaustului.

Israelul a condamnat printr-un mesaj al ambasadei sale de la Kiev marşul naţionaliştilor ucraineni în onoarea lui Stepan Bandera.

„Israelul condamnă marşul naţionalist în onoarea lui Stepan Bandera. - se spune într-un comunicat al ambasadei.
Sâmbătă, la Kiev, precum şi într-o serie de regiuni ale Ucrainei, au avut loc marşuri cu torţe în onoarea aniversării naşterii lui Bandera.
La Kiev, participanţii la marş au organizat o procesiune care a pornit din parcul T. G. Shevchenko, a mers de-a lungul străzilor centrale ale oraşului şi s-a încheiat nu departe de biroul preşedintelui ţării, Volodymyr Zelensky.
Poliţia ucraineană a spus că, la evenimentele în cinstea lui Stepan Bandera, la nivelul întregii ţări, au participat circa 3.500 de cetăţeni, fără a fi încălcată ordinea publică.
Bandera este unul dintre ideologii naţionalismului ucrainean. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a colaborat cu Germania nazistă, luând parte şi la luptele împotriva Armatei Roşii. Până în 1959, când a fost asasinat Munchen de un agent KGB, Bandera a fost conducătorul Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni (OUN, interzisă în URSS).
În 22 ianuarie 2010, preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, l-a decorat post mortem pe Bandera cu titlul de Erou al Ucrainei. Decernarea titlului a fost declarată ilegală de un tribunal, în 2 aprilie 2010. Trei zile mai târziu, Curtea Constituţională a Ucrainei a refuzat să înceapă dezbaterile cu privire la constituţionalitatea decretului prezidenţial de decorare a lui Bandera.
Familia lui Bandera a fost informată oficial că tribunalul din Doneţk nu a primit nicio cerere oficială din partea preşedintelui Ianukovici pentru returnarea distincţiei.
În contul UPA (Armata Insurecţională Ucraineană), considerată aripa militară a OUN sunt reţinte uciderea a aproximativ 100 de mii de polonezi, cehi şi evrei din vestul Ucrainei, dar şi a mii de ucraineni care au fost omorâţi cu brutalitate pentru că au refuzat să coopereze cu naţionaliştii. Spre sfârşitul anului 1942, naţionaliştii ucraineni au fost implicaţi într-o campanie de purificare etnică în Volînia, iar, la începutul anului 1944, această campanie a fost extinsă şi în Galiţia răsăriteană.
În ceea ce îi priveşte pe evrei, mişcarea OUN a avut o atitudine fluctuantă, în funcţie de nivelul la care se aflau relaţiile lui Bandera cu germanii. Astfel, de îndată ce Bandera a intrat în conflict cu germanii (începând cu anul 1942), Armata Insurecţională Ucraineană de sub comanda lui a început să ofere adăpost la numeroşi evrei, iar în rândurile UPA au intrat luptători şi medici evrei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani