Alternativa pentru Germania vrea ca migranţii cărora li se respinge cererea de azil să fie trimişi pe insule din afara Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frauke Petry Foto: AP

Migranţii ale căror solicitări de azil sunt respinse ar trebui să fie găzduiţi pe insule din afara Europei, a declarat, sâmbătă, Frauke Petry, copreşedinta formaţiunii antiimigraţie Alternativa pentru Germania, transmite DPA.

Petry a mai cerut ca Oficiul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi din Germania să fie regândit şi să se transforme într-o autoritate pentru „contramigraţie“. 

„Această autoritate va trebui apoi să-i transporte pe migranţii ilegali şi pe cei ale căror cereri de azil au fost respinse pe două insule din afara Europei, aflate sub protecţia Naţiunilor Unite“, a spus Petry. 

Bărbaţii care călătoresc singuri ar urma să fie separaţi de femei şi de familii, a continuat ea. „Acest lucru este mai eficient din punct de vedere al costurilor şi, mai presus de orice, este mai sigur pentru femei, comparativ cu ceea ce se întâmplă în prezent“, a susţinut copreşedinta AfD. 

„Autoritatea pentru Contramigraţie“ ar urma să se asigure „că toţi oamenii care au intrat ilegal vor părăsi această ţară cât mai repede cu putinţă“, a mai spus Petry, care consideră şi că ar trebui să se renunţe la acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia pe tema migranţilor şi că ar trebui deportaţi mult mai mulţi oameni. 

„Până acum, în 2016, s-au înregistrat doar 13.743 de deportări, ceea ce este absurd dat fiind sutele de mii de migranţi ilegali aflaţi în prezent în Germania“, a apreciat ea, făcând referire la cifrele date publicităţii luna trecută de poliţia germană. 

Planul lui Petry are un precedent, aminteşte DPA. Australia îi trimite pe solicitanţii de azil care încearcă să ajungă în această ţară la bordul unor ambarcaţiuni în centre de primire situate pe insulele Nauru şi Manus. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului susţin însă că în aceste centre migranţii au de suferit din cauza abuzurilor.  

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi