Alertă pe fonduri UE! Anchete OLAF pe agricultură: şase cazuri în vizorul experţilor anti fraudă ai UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fondurile europene destinate României ajung cu greu la beneficiari

Un avertisment fără precedent potrivit căruia România riscă suspendarea a cinci programe din fonduri europene dacă până în iunie nu rezolvă problemele de sistem a venit la pachet cu o anchetă a OLAF legată de anumite nereguli în agricultură.

Neregulile la cheltuirea banilor pe programul pentru agricultură sunt confirmate de Bruxelles, dar nu şi varianta suspendării unor plăţi. Oficiul de Luptă Antifraudă al UE (OLAF) a declanşat şase investigaţii în legătură cu sistemul plăţilor directe în mai multe locuri din România. Aceste anchete se referă în special la chestiuni uzuale precum eligibilitatea terenurilor şi dreptul la ajutor. Orice posibilă recuperare a fondurilor ce ar rezulta în urma investigaţiilor este o chestiune ce ţine decizia Comisiei Europeane şi a României de îndată ce anchetele vor fi finalizate, au precizat, pentru Adevărul Europa, surse europene.

Întrebaţi despre pericolul unor eventuale suspendări a plăţilor pe agricultură, reprezentanţii Comisiei Europene au precizat: "Nu. Suspendarea plăţilor directe este un pas pe care îl avem în vedere doar atunci când există probleme sistemice. În acest caz, OLAF a precizat că investigaţiile pe care le are pe rol vizeză cazuri care nu au legătură între ele ci vizeză doar chestiuni de eligibilitate şi dreptul la ajutor ", a declarat, pentru Adevărul Europa, Roger Waite, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru agricultură Dacian Cioloş.

Altfel spus, managementul şi controlul fondurilor pe Politica Agricolă Comună depind de autorităţile române. "Apoi noi (n.n Comisia Europeană) verificăm controalele făcute de autorităţile naţionale şi răspunsurile pe care le-au dat la problemele găsite", a mai precizat Waite.

Cea mai gravă alertă a venit însă de la ministrul pentru afaceri europene, fostul comisar UE, Leonard Orban, care săptămâna trecută a avertizat sistemul naţional că este vitală corectarea disfuncţionalităţilor în cheltuirea banilor UE în următoarele două luni, aşa cum a cerut Bruxelles-ul.

Altfel, plăţile de la UE, pe cele mai importante cinci programe operaţionale, care reprezintă 97% din sumele alocate României prin politica de coeziune pe perioada 2007-2013, ar putea fi oprite. O astfel de perspectivă ar înseamna practic ratarea creşterii ratei de aborbţie la 20% anul acesta.

Citeşte şi: Ce are de făcut România potrivit planului de acţiune stabilit de experţii UE în urma misiunilor de audit.

Situaţia în care se află absorbţia fondurilor europene - corectată de Ministerul Afacerilor Europene la 8,36% - vine pe fondul discuţiilor şi negocierilor pentru viitorul buget al UE. Marţi la Luxembourg exact această temă este pe masa miniştrilor afacerilor europene alături de viitoarele noi reguli pe cheltuirea fondurilor structurale. Condiţiile de obţinere a banilor UE din 2013 se anunţă mult mai dure decât cele din actuala perioadă de programare: 2007-2013.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online