Alegeri Franţa. Parchetul Naţional Financiar este chemat să facă lumină asupra „cabinetului negru“ al lui Hollande

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francois Fillon crede că Francois Hollande îi distruge campania cu ajutorul unui „cabinet negru“ FOTO France TV Info

Candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale din Franţa Francois Fillon îl acuză pe preşedintele în exerciţiu Francois Hollande că îi discreditează campania folosindu-se de un „cabinet negru“. Lideri ai partidului „Republicanii“ cer Parchetului Financiar să investigheze aceste acuzaţii.

Invitat joi la France 2, conservatorul François Fillon a declarat că şeful statului francez, socialistul Francois Hollande, are la dispoziţie un „cabinet negru“ şi că încearcă să-i distrugă campania prin intermediul acestei structuri obscure.

El şi-a sprijinit acuzaţiile în baza cărţii „Bienvenu Place Beauvau“, publicată recent de jurnaliştii Didier Hassoux, Christophe Labbé şi Olivia Recassens.

„Căutam un cabinet negru, l-am găsit“, a spus Fillon în platoul France 2, insinuând că Hollande se află în spatele atacurilor împotriva sa şi cerând „în mod solemn deschiderea unei anchete asupra unui posibil scandal de stat“.

„Avem astăzi ziare care primesc documente la 48 de ore după ce au fost sustrase, de exemplu, de pe biroul meu din Adunarea Naţională. Cine le dă aceste documente? Servicii ale statului. Şi credeţi că aceste servicii ale statului o fac fără ştirea şefilor ierarhici? Vorbesc de preşedintele republicii... Dacă ceea ce scrie în carte este adevărat, cred că niciodată în istoria celei de-a V-a Republici un şef de stat nu s-a adâncit atât de mult în ilegalitate, punând stăpânire pe servicii pe care nu ar trebui să le aibă sub autoritatea sa“, a spus Fillon, vizat în prezent de mai multe anchete.

Potrivit presei franceze, cei trei jurnalişti dezvăluie cum Hollande a încercat să folosească Ministerul de Interne pentru a fi reales în 2017, un obiectiv abandonat între timp. Acum Fillon insinuează că preşedintele francez şi-a reorientat obiectivul înspre anihilarea candidaturii sale.

Luând în considerare aceste suspiciuni, colegi de-ai lui Fillon din partidul „Republicanii“ i-au trimis duminică o scrisoare şefei Parchetului Naţional Financiar, Eliane Houlette, în care cer anchetarea „unor fapte deosebit de grave ce ar putea lua forme penale“. Ei fac referire la existenţa unei „structuri clandestine“ ce acţionează în interesele Palatului Elysee.

Printre semnatarii scrisorii se află Valérie Pécresse, care susţine că este la rândul ei „victima unei tentative de destabilizare politică“ după reţinerea fiului său, anul trecut, pentru consum de cannabis.

Francois Hollande a reacţionat imediat la aceste acuzaţii.

„Condamn cu cea mai mare fermitate acuzaţiile mincinoase“ ale deputatului de Paris, a reacţionat Hollande într-un scurt comunicat publicat chiar înainte de încheierea emisiunii la care era invitat Fillon.

„Executivul nu a intervenit niciodată în vreo procedură judiciară“, a dat asigurări şeful statului francez.

Contactat de France TV Info, Didier Hassoux a respins interpretarea dată de Fillon cărţii sale, precizând că nu a scris despre existenţa vreunui „cabinet negru“ în solda lui Hollande.

Francois Fillon, anchetat pentru angajarea fictivă a soţiei sale, a fost pus sub acuzare pentru deturnări de fonduri publice, complicitate şi tăinuire de deturnări de fonduri publice, complicitate şi tăinuire de abuzuri asupra unor bunuri sociale, precum şi de faptul că nu a depus declaraţii corecte la autoritatea de monitorizare din Franţa.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile