Agricultorii italieni, cu tractoarele în drum spre Roma. Vor să rămână în capitală toată săptămâna

0
Publicat:

După Germania, Franța, România şi Belgia, şi Italia se confruntă cu proteste din ce în ce mai vehemente ale agricultorilor. Zeci de agricultori italieni s-au adunat  luni şi au pornit, la volanul tractoarelor, către Roma, cu intenţia de a-şi prezenta revendicările guvernului, informează Agerpres, preluând o informaţie AFP.

Fermierii italieni vor sa ocupe Roma o saptamana FOTO AFP

Fermierii italieni împărtășesc multe dintre nemulțumirile exprimate de cei care activează în această ramură economică în alte părți ale Europei.

„Am venit pentru a-l întâlni pe ministrul Agriculturii şi a-i cere lansarea unei mese rotunde permanente”, a explicat Andrea Papa, cofondator al mişcării Riscatto agricolo (Salvarea agricolă), care a trimis la Roma câteva zeci de tractoare din provincia Toscana, aflată în zona de centru-nord a ţării.

În contextul în care vineri sunt aşteptate la protest între 1.500 şi 2.000 de tractoare, intenţia manifestanţilor este să râmână în capitala Italiei toată săptămâna. Tot cu intenţia de a rămâne pe poziţii, şi la Torino, în nordul Italiei, s-au adunat la periferie circa 200 de tractoare.

Protestatarii italieni, care manifestează de câteva zile, cer mai ales o remunerare mai bună, eliminarea taxelor pe carburant, creşterea preţului la lapte, dar şi reducerea exigenţelor ecologice. Protestul lor vizează de asemenea importurile ieftine.

Aflată într-o vizită oficială în Japonia, prim-ministrul Giorgia Meloni a explicat nemulţumirea agricultorilor printr-o „interpretare ideologică a tranziţiei ecologice”, care, potrivit ei, ar consta în „apărarea mediului în detrimentul fermierilor”. De altfel, guvernul său reproşează cu regularitate Bruxellesului că s-au impus, în numele tranziţiei ecologice, norme contrare intereselor industriale şi agricole ale Italiei.

Danilo Calvani, liderul Comitetului fermierilor trădaţi, principala entitate care coordonează protestele fermierilor italieni, a declarat că s-a acceptat invitaţia gazdei festivalului de la Sanremo, Amadeus, de a-şi face publice nemulţumirile chiar de pe scena acestui renumit festival, menţionând că se află în contact cu organizatorii evenimentului pentru stabilirea detaliilor.

La rândul său, prezentatorul-vedetă italian Amadeus a asigurat, într-o conferinţă de presă înaintea festivalului, că, în opinia sa, „protestul tractoriştilor este absolut corect, sacrosanct, pentru dreptul de a lucra şi de a-şi apăra locurile de muncă”.

Italia este a treia putere agricolă din UE, după Franţa şi Germania, cu o producţie de 71,5 miliarde de euro în 2022, potrivit Comisiei Europene.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu