Acordul pentru Brexit al lui Boris Johnson îi va face mai săraci pe britanici decât acordul convenit de Theresa May

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boris Johnson, premierul Marii Britanii. FOTO EPA-EFE

Acordul pentru Brexit convenit de premierul Boris Johnson cu Uniunea Europeană îi va face mai săraci pe britanici decât acordul negociat de predecesoarea sa Theresa May, dacă va fi aprobat de Parlamentul de la Londra, potrivit unor analişti citaţi de Reuters.

Comparativ cu acordul convenit de May cu UE anul trecut, pe care Parlamentul l-a respins de trei ori, acordul lui Johnson prevede o aliniere mai restrânsă la reglementările UE şi bariere comerciale mai mari între Marea Britanie şi cel mai mare partener comercial al său.

Johnson are în faţă acum o confruntare pentru convingerea Parlamentului, unde Partidul Conservator nu are majoritatea, pentru a obţine aprobarea acordului într-un vot care va avea loc sâmbătă.

”Chiar dacă Boris Johnson va reuşi să încheie acordul, celebrarea acestuia de către investitori va fi limitată de recunoaşterea că acesta va fi un Brexit destul de dur”, a declarat Paul O’Connor, manager de fonduri la Janus Henderson.

Ministrul britanic de Finanţe şi majoritatea analiştilor externi au anticipat că barierele comerciale mai mari vor face ca economia britanică să crească mai lent decât în cazul în care Marea Britanie ar fi rămas în UE, iar daunele cresc cu cât barierele comerciale sunt mai ridicate.

Pe baza planurilor lui Johnson cunoscute săptămâna trecută, firma de cercetări UK in a Changing Europe estimează că acestea îi vor face pe britanici mai săraci cu 6% pe cap de locuitor, comparativ cu rămânerea în UE, echivalent cu 2.000 de lire terline pe an, pe termen mediu.

Acordul lui May ar fi redus veniturile britanicilor cu aproape 5% pe cap de locuitor, în timp ce un Brexit fără acord, care ar lăsa Marea Britanie să realizeze tranzacţii comerciale pe baza reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ar reduce veniturile populaţiei cu puţin peste 8%.

”Este mai dăunător decât termenii Brexitului Theresi May, în funcţie de impactul economic”, a declarat Anand Menon, director al UK in a Changing Europe.

Menon a spus că nu crede că aceste estimări trebuie să fie modificate semnificativ, pe baza acordului convenit joi. Acesta anticipează că Johnson va da înapoi de la cerinţele de a asigura ”condiţii egale” referitoare la alinierea reglementărilor, pe care UE le doreşte ca o condiţie pentru o relaţie comercială apropiată viitoare.

În schimb, Partidul Laburist, aflat în opoziţie, a spus că va căuta o relaţie comercială mai apropiată, cu reglementări mai aliniate la cele ale UE în domeniul mediului şi al protecţiei angajaţilor, dacă ar răspunde de negocierile cu UE după Brexit.

Dacă Marea Britanie va ieşi din UE la 31 octombrie, aşa cum este planificat, acordul lui Johnson asigură o perioadă de tranziţie care va dura cel puţin până la sfârşitul anului 2020, timp în care nu vor avea loc schimbări economice majore.

Această perioadă va putea fi prelungită până la sfârşitul lui 2022, pe parcursul negocierilor Marii Britanii cu UE pentru un nou acord comercial, cu mai puţine reguli comune şi noi restricţii referitoare la comerţul transfrontalier cu bunuri şi servicii.

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la acord, care reduce riscul unui Brexit fără acord.

Dean Turner, economist la UBS Wealth Management, a spus că deşi acordul ar putea da un uşor impuls creşterii economice, incertitudinile referitoare la perspectivele comerciale pe termen lung sunt prea mari pentru o relansare a investiţiilor.

Centre for European Reform a estimat că economia britanică este deja cu 3% mai mică decât ar fi fost dacă britanicii ar fi votat pentru rămânerea în UE la referendumul din iunie 2016.

Acordul Theresei May stipula o relaţie comercială cât mai strânsă cu UE, în timp ce acordul lui Boris Johnson prevede o relaţie comercială ambiţioasă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort