Accident feroviar în Austria. Două trenuri s-au ciocnit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două trenuri s-au ciocnit vineri seară în Austria, în apropierea capitalei Viena, mai multe persoane fiind rănite, scrie presa internaţională.

Peste 15 de persoane ar fi rănite, anunţă surse din cadrul serviciilor de intervenţie. Ciocnirea ar avut loc în oraşul nordic Kritzendorf şi cel puţin 15 persoane sunt rănite, şase în mod grav, potrivit rapoartelor locale.

Coliziunea a avut loc în jurul orei 6:00 ora locală, potrivit unor rapoarte, iar purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri Franz Resperger a declarat că două vagoane de pasageri par să se fi răsturnat.

Nu se cunosc deocamdată motivele producerii coliziunii.

La locul accidentului au fost trimise 30 de ambulanţe şi 10 maşini de poliţie.

Două elicoptere de salvare au coborât, de asemenea, în zonă, după ce pasagerii au suferit leziuni capului şi spatelui, potrivit unui birou de presă austriac.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”