A murit Papa Francisc. Ultimul mesaj al Suveranului Pontif. Liderul pe care l-a primit înainte de deces

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul. Vor fi nouă zile de doliu. Papa Francisc a condus Biserica Catolică vreme de 12 ani.

Papa Francis avea 88 de ani/ FOTO? Getty Images

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat Vaticanul luni într-o declarație video, punând capăt unei domnii adesea turbulente, marcată de diviziuni și tensiuni, în timp ce încerca să revizuiască instituția, relatează Reuters.

Papa Francisc a părăsit recent spitalul Gemelli din Roma, unde a fost internat pe 14 februarie după ce a avut dificultăți de respirație.

Ulterior s-a aflat că suferea de o infecție complexă a tractului respirator și de pneumonie dublă, care poate inflama și cicatrici ambii plămâni și îngreunează respirația.

Ultimul mesaj

Papa Francisc a afirmat că Iisus ''plânge lacrimile celor care suferă'', în omilia pregătită pentru liturghia din duminica Paștelui și care, în absența sa, din cauza convalescenței după infecția respiratorie care l-a afectat recent, a fost citită de cardinalul Angelo Comastri, în Piața Sfântul Petru de la Vatican. În omilia sa, Papa i-a invitat pe credincioși să iasă ''să îl caute pe Hristos în viață, să îl caute pe chipurile fraților și surorilor lor, să îl caute în viața de zi cu zi, să îl caute peste tot, mai puțin în acel mormânt''.

''El este viu și rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferă și multiplicând frumusețea vieții în micile gesturi de iubire ale fiecăruia dintre noi'', a transmis papa la ceremonia de încheiere a Săptămânii Sfinte.

De asemenea, papa Francisc i-a îndemnat pe credincioși să nu se mulțumească cu o anumită securitate religioasă, ci ''să privească dincolo, pentru a-l descoperi pe Iisus''.

Revenit la Vatican pe 23 martie după 38 de zile de spitalizare din cauza unei duble pneumonii care i-a pus viața în pericol și-a reluat treptat aparițiile publice în ultimele zile.

Suveranul Pontif mers joi într-un penitenciar din centrul Romei, unde s-a întâlnit cu mai mulți deținuți în joia de dinaintea sărbătorii Paștelui, a anunțat Vaticanul, potrivit AFP.

Suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, sensibil față de universul carceral, a petrecut circa 30 de minute în închisoarea Regina Coeli, cea mai mare din capitala italiană, adăpostită într-o fostă mănăstire din secolul al XVII-lea din cartierul turistic Trastevere.

În această închisoare degradată și suprapopulată, suveranul pontif s-a întâlnit în privat cu circa 70 de deținuți, precum și cu membri ai conducerii și ai personalului penitenciarului, a precizat Vaticanul.

Papa a avut o altă apariție surpriză sâmbătă, când a mers să se roage în bazilica Sfântul Petru înainte de celebrarea Vigiliei Pascale din Sâmbăta Sfântă și s-a oprit pentru a saluta câteva grupuri de pelerini americani care se aflau în biserică în acel moment.

Întâlnire cu vicepreședintele J.D. Vance

Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează Reuters.

Această ''întâlnire privată'' de ''câteva minute'' a avut loc ''la scurt timp după ora 11:30 (09:30 GMT)'' la reședința Santa Marta, unde locuiește papa la Vatican.

Întrevederea ''le-a permis (celor doi) să-și transmită reciproc urări de bine cu ocazia zilei de Paște'', a precizat Vaticanul într-un comunicat pe Telegram.

După slujba de Paște, papa a apărut în Piața Sfântul Petru pentru a saluta mulțimea dintr-un papamobil deschis.

Biroul de presă al lui Vance a emis o scurtă declarație prin care a confirmat întâlnirea, dar nu a oferit alte detalii.

Mai multe pentru tine:
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte