A murit fostul ministru de externe ceh Karel Schwarzenberg, prietenul lui Vaclav Havel

0
Publicat:

Fostul ministru de externe ceh Karel Schwarzenberg, una dintre personalităţile importante din ţara sa în perioada postcomunistă, a decedat, au anunţat duminică oficialităţi cehe.

Fostul ministru de externe ceh Karel Schwarzenberg avea 85 de ani FOTO: X

Karel Schwarzenberg avea 85 de ani.

Biblioteca Vaclav Havel, co-fondată de Schwarzenberg, a anunţat că acesta a decedat sâmbătă, numindu-l un ''patriot şi adevărat european'', potrivit Agerpres.

Media cehe au menţionat că Schwarzenberg fusese transportat la un spital din Viena săptămâna trecută.

Karel Schwarzenberg s-a născut într-o familie cehă prestigioasă şi a devenit colaborator apropiat şi prieten al lui Vaclav Havel după ce fostul disident a câştigat primele alegeri libere din Cehia, în 1990. Ulterior, el a fost ministru de externe al Republicii Cehe în două rânduri, în perioada 2007 - 2013.

Schwarzenberg a fost un susţinător ferm al integrării europene a ţării sale.

În anul 2004, el a devenit senator şi a ajutat apoi la lansarea partidului TOP09, care participă la actuala coaliţie guvernamentală de la Praga.

În 2013, Karel Schwarzenberg a participat la alegerile prezidenţiale, dar a pierdut în favoarea lui Milos Zeman, care şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte în cursul acestui an.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie