A doua zi a summit-ului NATO. Aliaţii continuă certurile pe cheltuielile pentru apărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump şi-a anulat joi întâlnirile bilaterale, între care şi cea cu şeful statului român,  şi-a reluat  criticile la adresa Germaniei şi apelul la dublarea cheltuielilor pentru apărare ale ţărilor membre ale NATO, în a doua zi a summitului de la Bruxelles al Alianţei Nord-Atlantice, notează AFP.

Preşedintele american Donald Trump a lansat un nou atac la adresa bugetului consacrat apărării de aliaţii SUA din NATO şi a practicilor comerciale europene, în cadrul unei sesiuni neprogramate cu uşile închise care a început joi dimineaţa la summitul Alianţei nord-atlantice de la Bruxelles, au indicat două surse citate de agenţia Reuters.

Liderii NATO le-au cerut reprezentanţilor Ucrainei şi Georgiei, care sunt partenere ale Alianţei, să părăsească sala, în vederea sesiunii rezervate doar aliaţilor, au adăugat sursele.

Cu acest prilej, liderul de la Casa Albă şi-a înăsprit semnificativ tonul în privinţa cheltuielilor militare ale aliaţilor, menţionând Germania, Spania şi Belgia şi insistând ca obiectivul de 2% din PIB să fie atins într-un interval mai scurt de timp, au spus sursele.

Surse diplomatice concordante citate de France Presse au explicat că preşedintele american "a profitat de timpul alocat discursului său pentru a reveni la problema" cheltuielilor militare şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, "a convocat prin urmare o reuniune extraordinară" pe această temă. 

Agenţia DPA şi cea belgiană Belga au transmis că Donald Trump a ameninţat cu ieşirea din NATO dacă Aliaţii nu fac eforturi imediate pentru majorarea cheltuielilor militare. Reuters a neagat informaţia, scriind că Trump le-a cerut aliaţilor „să atingă obiectivul de alocare a 2% din PIB pentru apărare pe termen scurt”. 

„Trump nu a ameninţat cu retragerea din NATO, în ciuda tonului aspru pe care l-a folosit“, precizează Reuters, care citează două surse din Alianţă.

„Germania a început să-i plătească Rusiei, ţară de care vrea să fie protejată, miliarde de dolari pentru necesarul său de energie provenind dintr-un nou gazoduct ce are ca sursă Rusia. Este inacceptabil!“', a scris pe Twitter, joi dimineaţă, liderul de la Casa Albă.

Această nouă critică, similară celei din ajun, survine după o întâlnire avută miercuri, în marja summitului NATO, cu cancelarul german Angela Merkel, cu care Trump a afirmat că se află în „foarte bune relaţii“.

„Toate ţările NATO trebuie să-şi respecte angajamentul privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare, iar această proporţie trebuie să ajungă în final la 4%“', a scris Donald Trump într-un alt tweet.

„Cererea lui Trump nu este serioasă şi nu se înscrie în politica oficială a SUA; ea erodează sensul declaraţiei comune a NATO şi subliniază că nicio creştere a cheltuielilor nu este susceptibilă a-l mulţumi pe Trump“'', este de părere Erik Brattberg, director al programului Europa desfăşurat de Fundaţia Carnegie.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat