442 de controlori de trafic, sancţionaţi disciplinar şi daţi în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroporturile spaniole au revenit la normalitate, după haosul de la sfârşitul săptămânii trecute sursa: cope.es

AENA şi ministrul Dezvoltării, Jose Blanco, vor sancţiona 442 de controlori aerieni, consideraţi principalii responsabili pentru blocarea traficului aerian din aeroporturile din Spania.

AENA le-a deschis dosare de sancţiune unor 442 de controlori de trafic aerian. Asta momentan. Haosul generat de greva mascată a controlorilor aerieni se va lăsa şi cu dosare deschise de Procuratură, cu plângeri ale pasagerilor şi, conform explicaţiilor ministrului Dezvoltării, cu sancţiuni din partea companiei, care pot însemna suspendarea din funcţie şi a salariului şi inclusiv pierderea locului de muncă, informează cotidianul El Mundo.

"Acum trebuie să facem dreptate"

Dar acesta nu va fi sfârşitul poveştii. "Acum e timpul să facem dreptate", a declarat Blanco, ministrul Dezvoltării excluzând orice negocieri cu sindicatul controlorilor aerieni pe durata stării de alarmă. "Comportamentul extrem de iresponsabil al controlorilor nu poate să rămână nepedepsit", a insistat Blanco.

În plus, USCA, sindicatul majoritar, se confruntă cu provocarea de a-şi demonstra legitimitatea şi autoritatea asupra controlorilor aerieni pe care îi reprezintă, după rebeliunea acestora. Pentru Blanco, reprezentanţii USCA sunt în mare parte responsabilii dezordinii.

Citeşte pe adevarul.es care este situaţia actuală a aeroporturilor spaniole astăzi şi vezi întreaga desfăşurare a grevei mascate a controlorilor din weekend-ul recent încheiat.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul