18 luni de închisoare cu suspendare, sentința primită de „regina” presei tabloide din Franţa. Șantaj cu fotografii în care apărea o minoră

0
0
Publicat:

Supranumită „regina” presei tabloide din Franţa, Mimi Marchand, directoarea agenţiei foto Bestimage, a fost condamnată marţi, 1 iulie, la o pedeapsă de 18 luni de închisoare cu suspendare după ce a şantajat o prezentatoare de televiziune cu fotografii în care apărea fiica minoră a acesteia. 

Mimi Marchand a fost condamnată cu suspendare. FOTO Captură YouTube CLIPRESS

Mimi Marchand, care a fost prezentă marţi în sala de judecată pentru a-şi afla sentinţa, a fost condamnată şi la plata unei amenzi în valoare de 25.000 de euro, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Dispreţ faţă de victime” 

Faptele pentru care a fost judecată au fost comise cu ajutorul unei „reţele” a inculpatei, care „s-a folosit ” de agenda ei de adrese pentru „a obţine favoruri prin toate mijloacele”, „cu scopul de a se îmbogăţi”, „cu dispreţ faţă de victime” şi „cu o anumită meschinărie”, a declarat preşedinta completului de judecată.

„Mimi Marchand a fost condamnată pentru infracţiunea de şantaj, care nu a fost caracterizată nici juridic, nici material, cu atât mai mult cu cât tribunalul a recunoscut că ea nu a solicitat în niciun fel bani, aşa că vom face apel imediat”, a spus avocata ei, Caroline Toby, în faţa reprezentanţilor presei, la ieşirea din sala de judecată.

 Prezentatoarea șantajată, „mulţumită" de verdict

Prezentatoarea TV Karine Le Marchand nu a fost prezentă în sală pentru a asista la pronunţarea sentinţei, însă avocatul ei, Jean Ennochi, a declarat că ea „este mulţumită" de acest verdict.

Parchetul ceruse un an de închisoare cu suspendare şi o amendă de 20.000 de euro pentru Mimi Marchand, însă pedeapsa pronunţată marți a fost mai grea decât cea solicitată de procurori.

Forma în care a fost mascat  șantajul

În februarie 2020, ea a avertizat-o pe renumita prezentatoare TV că „un tânăr” fotograf necunoscut a încercat să îi vândă fotografii ale fiicei sale minore în timp ce aceasta ieşea din arestul Poliţiei. Mimi Marchand a încercat să o liniştească, spunându-i că „a blocat” publicarea fotografiilor, după ce i-a oferit fotografului suma de 3.000 de euro.

În sala de judecată, Mimi Marchand a recunoscut că „a minţit”, întrucât imaginile în cauză au fost realizate de unul dintre paparazzii cu care colabora în mod obişnuit.

„Mulţumesc, Mimi”, i-a răspuns atunci Karine Le Marchand, uşurată, înainte să îi „ramburseze” o primă parte - 1.600 de euro - din acea sumă.

Marţi, 1 iulie, instanța  a somat-o pe „regina” presei tabloide să îi plătească acei 1.600 de euro lui Karine Le Marchand, considerând că „nu contează faptul că o rambursare nu a fost explicit cerută”, din moment ce Mimi Marchand a acceptat banii.

Cât trebuie să plătească „regina” presei tabloide din Franţa pentru „prejudiciul moral cauzat”

În plus, „regina” presei tabloide din Franţa va trebui să îi plătească 1.500 de euro prezentatoarei TV drept despăgubire pentru „prejudiciul moral cauzat de teama şi stresul trăit timp de şase luni".

Michele „Mimi” Marchand, o discretă specialistă în comunicare şi PR pentru staruri şi politicieni, era o femeie care acţiona de obicei din umbră, înainte de începutul problemelor sale judiciare asociate cu bănuieli de finanţare din fonduri libiene a campaniei prezidenţiale a fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy în 2007.

„Regina” presei tabloide din Franţa a fost inculpată şi în dosarul privind retractarea - posibil plătită - făcută de intermediarul Ziar Takieddine asupra acuzaţiilor sale formulate iniţial împotriva lui Nicolas Sarkozy.

Scandalurile de șantaj sunt frecvente în Franța. Nume sonore au apărut în ultimii ani în dosarele anchetate de procurori.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima