135 de români au dat examen pentru a fi bodyguarzi în discotecile madrilene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

847 de aspiranţi, din cei 976 admişi, s-au prezentat sâmbătă la examenul pentru obţinerea unei autorizaţii de bodyguard în localurile de noapte din Comunitatea Madrid, a informat guvernul regional printr-un comunicat.

Este al patrulea examen organizat de Consiliul Preşedenţiei, Justiţiei şi Internelor, convocat la Şcoala Tehnică Superioară de Ingineri de Drumuri, Canale şi Porturi, din Oraşul Universitar. Până în prezent, 3.617 persoane au fost acreditate pentru a putea exercita meseria de portar sau bodyguard de discotecă în Comunitatea Madrid, publicat de La Vanguardia.

Românii, cei mai mulți, după spanioli, ca număr de candidați

Din totalul solicitărilor prezentate, 1.001 la număr, 25 au fost respinse pentru că nu îneplineau condiţiile stabilite prin lege: vârsta peste 18 ani, cetăţenie într-unul din statele membre ale Uniunii Europene sau permis de rezidenţă şi muncă în vigoare, respectiv lipsa unui dosar penal. Din cei 847 de candidaţi care s-au prezentat la examen, de 42 de naţionalităţi distincte, 135 erau români (13,89%). Românii au fost, de altfel, cei mai mulţi candidaţi, după spanioli (576 de persoane, 59,04%), fiind urmaţi de bulgari (57 de persoane, 5,69%) şi marocani (31 de solicitări, 3,3%). Printre celelalte naţionalităţi, s-au mai aflat dominicani, ecuadorieni, ucrainieni, bolivieni, cubanezi, venezueleni şi columbieni, printre alţii. Pe de altă parte, la examen s-au prezentat şi 28 de femei.

Persoanele care au dat proba de acreditare au fost supuse, ca şi în precedentele trei sesiuni, la două examene: unul de cunoştinţe şi unul psihologic. Proba de cunoştinţe a constat într-un chestionar de 50 de întrebări din drepturile şi îndatoririle fundamentale ale Constituţiei Spaniole, noţiuni de bază de legislaţie şi de regimul armelor şi muniţiilor, respectiv de prim ajutor în caz de necesitate, printre altele.

Citeste pe adevarul.es de ce a instituit Spania un examen pentru acordarea de acreditari viitorilor bodyguarzi de discoteca si afla câti astfel de portari de cluburi de noapte exista în capitala Spaniei.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL