13 ani de închisoare pentru fostul preşedinte pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici, găsit vinovat de trădare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tribunal din Kiev l-a condamnat joi pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici la 13 ani de închisoare pentru "înaltă trădare", la capătul unui proces în contumacie, scrie AFP.

"Tribunalul a decis să-l recunoască vinovat" pe Ianukovici, refugiat în Rusia din 2014, şi să-l "condamne la o pedeapsă de 13 ani de închisoare", a declarat judecătorul Vladislav Deviatko.

Ianukovici a fugit din Ucraina în 2014, în toiul unor manifestaţii, reprimate în sânge, prin care ucraineni îi cereau să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană.

El a apărut ulterior în Rusia.

Fostul şef de stat este judecat în absenţă cu privire la acuzaţii de trădare, complicitate într-un război împotriva Ucrainei şi acţiuni premeditate în vederea modificării frontierei Ucrainei

Tribunalul care-l judecă, la Kiev, l-a găsit joi vinovat de trădare şi urmează să se pronunţe ulterior cu privire la celelalte acuzaţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare