Xi Jinping, un Mao 2.0 | Cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez pare să confirme reinstaurarea cultului personalității liderului chinez

0
Publicat:

Prelungirea mandatului lui Xi Jinping în fruntea partidului și a țării pare o formalitate, exact așa cum  se întâmpla în vremea lui Mao Zedong, transmit corespondenții RFI din Beijing.

Foto AFP

„Unchiule Xi, te iubim!” Strigătele mulțimii răzbat din televizoarele care difuzează un serial omagial la adresa lui. Până în ziua dinaintea Congresului au fost transmise șaisprezece episode, toate doar despre Xi Jinping, despre viața lui, despre munca lui, despre calitățile lui, despre faptul că cunoaște chiar și limbajul semnelor!

Într-un magazin de accesorii și suveniruri din Kumming, în sud-vestul Chinei, se găsesc nenumărate medalii, farfurii decorate cu chipul președintelui sau cu celebrele simboluri ale comunismului, secera și ciocanul.

Chipul celui care a dorit ca prezența lui Winnie the Pooh să fie cenzurată în China, este acum prezent pe ecranele gigantice din marile orașe și pe zidurile din toate localitățile.

Foto AFP

De asemenea, el apare și în cărți. Zeci de cărți consacrate principiilor șefului statului au apărut în ultimele luni. Librarul cu care vorbim este ușor confuz: „Această carte rămâne pe rafturi până la sfârșitul lunii octombrie datorită celui de-al XX-lea Congres. Nu știu foarte multe despre această carte, dar se vinde bine în rândul oamenilor care nu aparțin mediului universitar; este vorba despre modul în care Xi Jinping a redus sărăcia. Oricum, acestea nu sunt cărți pe care toată lumea le poate citi. Dacă nu sunteți familiarizat cu subiectul, nu este nevoie să începeți să-l aprofundați....”

La puțin peste trei ani de la venirea la putere, președintele chinez a acumulat mai multă putere decât predecesorii scrie „Time Magazine”. Nu numai că a preluat aproape toată puterea asupra economiei, securității naționale, politicii externe și internetului, dar liderul comunist, poreclit oficial Xi Dada (unchiul Xi), se află în centrul unui cult al personalității. Un fenomen care a dispărut după Revoluția Culturală din anii 1960 și 1970. „Xi conduce o campanie pentru a construi un zeu. Și el este zeul” spune Zhang Lifan, unul dintre ultimii intelectuali chinezi care îndrăznesc să pună la îndoială direcția luată de Republica comunistă. Xi folosește aceleași strategii ca și Mao pentru a uni masele în spatele lui și pentru a-și șlefui propria imagine, reinjectând în același timp o doză sănătoasă de ideologie marxist-leninistă în societate. Dar unele semen tind să arate că un anumit scepticism câștigă teren în rândurile Partidului Comunist. Un alt indicator al unei anumite frici la vârf: arestările rudelor intelectualilor chinezi exilați sunt în creștere.

Foto AFP

Sunt specialiști care studiază gândirea Xi Jinping și specialiști care o predau, de la școala primară până la universitate. În iulie 2021, în cadrul Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă a fost creat un centru de cercetare privind „gândirea economică a lui Xi Jinping”, aducând la un loc 18 centre în care se studiază elemente ale gândirii președintelui chinez.

Scrierile președintelui sunt prezente și în programele de televiziune. După emisiunea „Study Xi” de pe un canal din provincia Hunan, pe ecranele din Mongolia a fost difuzat un program numit „Study Xi Imediately”. „Avem academicieni care vin să cumpere acest gen de carte”, explică casierul unei librării din Beijing. ”Mulți caută aceste cărți și ca parte a studiilor lor. Acestea se găsesc și în multe instituții”

Un geniu, un vizionar, un miracol...

În fiecare „unitate de lucru”, în special în instituțiile publice, directorii sunt încurajați să aprofundeze conținuturile cărților președintelui, în timp ce alții studiază în mod direct scrierile lui. Șeful statului este prezentat în detaliu în articole ca fiind cel care a ajutat multe regiuni să iasă din sărăcie, cu ideile sale ”aproape miraculoase”. Suntem informați, pe un ton entuziast că, de exemplu, ”În regiunea autonomă Ningixia, Xi Jinping a încurajat plantarea de viță de vie în deșert!”

Satul Huangdu, din provincia estică Zhejiang, ar fi devenit și el ”bogat” prin cultivarea ceaiului „mulțumită cuvintelor lui Xi Jinping”. Și în Zhangbei, în provincia Hebei din nordul Chinei, ”șeful statului a sugerat fermierilor să schimbe soiul de cartofi pe care îi plantează”, relatează BBC.

Mai multe pentru tine:
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești