Fostul preşedinte chinez Hu Jintao, escortat spre ieşire în timpul închiderii congresului Partidului Comunist Chinez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Hu Jintao a fost escortat spre ieşire sâmbătă, în timpul ceremoniei de închidere a congresului Partidului Comunist, au constatat jurnaliştii AFP.

Hu Jintao, escortat spre ieşire în timpul închiderii congresului Partidului Comunist Chinez Foto AFP

Incidentul, foarte neobişnuit, nu a fost explicat, nici semnalat de media de stat, şi orice referire la numele său pare a fi cenzurată pe internetul din China.

Părând slăbit, bărbatul în vârstă de 79 de ani, care a fost preşedintele Chinei între 2003 şi 2013, a fost îndemnat de angajaţi să se ridice de pe locul pe care se afla, aflat alături de cel al lui Xi Jinping, în primul rând al Palatului Poporului.

Un angajat încearcă să-l prindă de braţ pe fostul preşedinte de 79 de ani, dar aceasta a refuzat. Angajatul încearcă apoi să-l ridice de subsuori, dar predecesorul lui Xi Jinping continuă să reziste, potrivit AFP.

Hu Jintao încearcă în acel moment să ridice o serie de documente de pe pupitrul său, care par să-i aparţină numărului unu chinez, Xi Jinping, care le ţine cu fermitate.

Urmează apoi o conversaţie de circa un minut între angajat şi Hu Jintao.

Cel din urmă se lasă în cele din urmă convins să plece, vizibil împotriva voinţei sale. Ţinut de braţ, fostul preşedinte este escortat spre ieşire.

Nicio explicaţie oficială nu a fost furnizată, notează AFP.

Când se ridică, Hu Jintao are un ultim scurt schimb de cuvinte cu Xi Jinping, care îi răspunde fără a-l privi, şi cu premierul Li Keqiang, pe care îl loveşte amical pe umăr. Asistenţa asistă impasibilă la întreaga scenă.

Hu Jintao a surprins la deschiderea congresului duminica trecută, părând îmbătrânit şi cu părul complet alb.

Această scenă a avut loc la puţin timp după intrarea presei în Palatul Poporului de la Beijing, pentru a acoperi ceremonia de închidere a Partidului Comunist Chinez.

Ea a avut loc chiar înainte de votul unanim al celor circa 2.300 de delegaţi ai PCC pentru integrarea în doctrina partidului a "rolului central" al lui Xi Jinping.

"Nu se ştie încă ce a provocat acest lucru, dacă este vorba despre a contracara puterea lui Xi sau despre un moment dezagreabil pentru o persoană în vârstă", a comentat Neil Thomas, analist al cabinetului Eurasia Group.

"În absenţa informaţiilor suplimentare, este dificil să tragi concluzii privind raportul între acest incident şi politica chineză", a precizat Thomas.

Numele "Hu Jintao" părea să fie cenzurat sâmbătă după-amiază pe reţeaua socială Weibo, echivalentul Twitter în China, potrivit AFP.

Xi Jinping, în vârstă de 69 de ani, ar urma să obţină în acest weekend un al treilea mandat de secretar general al partidului, ceea ce îi asigură un al treilea mandat de preşedinte în martie anul viitor.

Venit la putere în 2012, el a concentrat puţin cât puţin puterea pentru a deveni liderul cel mai puternic de la fondatorul regimului, Mao Tze-Dun.

Afişând o mare fermitate împotriva oricărei forme de disidenţă, el a declanşat şi o redutabilă campanie anticorupţie care i-a permis să facă curăţenie printre rivali, comentează AFP.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța