China își sporește cheltuielile militare cu peste șapte la sută

0
Publicat:

China intenţionează să-şi majoreze cheltuielile militare cu 7,2% în acest an, potrivit unui proiect de buget prezentat la începutul sesiunii Congresului Naţional al Poporului, care se desfăşoară în aceste zile la Beijing.

FOTO Arhivă

În faţa a aproape 3.000 de delegaţi în Marea Sală a Poporului, premierul în exerciţiu Li Keqiang a cerut extinderea forţelor armate ale Chinei, transmite DPA, potrivit Agerpres.

China ar trebui „să-şi sporească pregătirea de luptă şi să-şi intensifice capacităţile militare pentru a-şi îndeplini sarcinile care le-au fost stabilite de către Partid şi popor”, a declarat Li Keqiang.

Un oficial chinez justificase anterior creşterea cheltuieilor militare prin existenţa unor „provocări complexe de securitate” şi a unor „responsabilităţi (pe care le are China) în calitate de mare putere”.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură