China desfăşoară manevre „de încercuire totală” a Taiwanului

0
0
Publicat:

  Manevrele militare lansate sâmbătă de China în Strâmtoarea Taiwan vizează o „încercuire totală” a insulei, potrivit televiziunii de stat chineze, citată de Agenţia France Presse.

„Exerciţiul de astăzi se concentrează pe capacitatea de a prelua controlul mării, spaţiului aerian şi informaţiei (...) pentru a crea o disuasiune şi o încercuire totală” a Taiwanului, a precizat CCTV.

Armata chineză a anunţat sâmbătă exerciţii de „pregătire pentru luptă” în Strâmtoarea Taiwan, pe fondul tensiunilor cu insula după o întâlnire în Statele Unite a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-Wen cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy.  

„Comandamentul Teatrului de operaţii Est al Armatei de Eliberare a Poporului va organiza în perioada 8-10 aprilie un exerciţiu de pregătire în Strâmtoarea Taiwan, în părţile de nord şi de sud ale insulei şi în spaţiul aerian la est de insulă Taiwan”, se arată într-un comunicat al armatei chineze. Aceste manevre vor include şi „patrule de poliţie”, se adaugă în document. Locul exactă de desfăşurare a acestor exerciţii nu a fost specificat, potrivit Agerpres. 

La scurt timp, presa de stat a anunţat începerea acestor exerciţii, pe care armata chineză le-a prezentat ca fiind un avertisment adresat forţelor separatiste din Taiwan. Aceste manevre „servesc ca un avertisment serios împotriva coluziunii dintre forţele separatiste care urmăresc «independenţa Taiwanului» şi forţele externe, precum şi activităţile lor provocatoare”, a indicat într-un comunicat de presă Shi Yi, un purtător de cuvânt al armatei.

Ministerul Apărării de la Taipei a reacţionat, acuzând faptul că aceste exerciţii ameninţă stabilitatea şi securitatea regionale. China „a folosit vizita preşedintei Tsai” în Statele Unite „ca o scuză pentru a desfăşura exerciţii militare, ceea ce subminează grav pacea, stabilitatea şi securitatea în regiune”, a susţinut ministerul într-un comunicat de presă.

Mai devreme în cursul zilei de sâmbătă, ministerul Apărării din Taiwan a susţinut că a detectat 13 avioane şi trei nave de război în jurul insulei. Din cele 13 aeronave detectate,„patru au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan şi au intrat în partea de sud-est a zonei de identificare a apărării aeriene a Taiwanului”.

Cea mai îngustă parte a strâmtorii are o lăţime de aproximativ 130 de kilometri.China consideră insula, care are o populaţie de 23 de milioane de locuitori, una dintre provinciile sale, pe care nu a reuşit încă să o reintegreze de la încheierea războiului civil, în 1949.

Autorităţile chineze au încercat să izoleze diplomatic Taipeiul după venirea la putere a preşedintei Tsai Ing-Wen în 2016, deoarece aceasta este membră a unui partid care susţine în mod tradiţional independenţa insulei.

După întâlnirea de miercuri, în SUA, a preşedintei taiwaneze cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, China a trimis joi şi vineri nave de război, un elicopter şi un avion de luptă în Strâmtoarea Taiwan.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump