China celebrează Noile drumuri ale mătăsii, cu războiul dintre Israel şi Hamas pe fundal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China întâmpină luni reprezentanţi din circa 130 de ţări, printre care Rusia, pentru forumul iniţiativei sale Noile drumuri ale mătăsii, eveniment diplomatic major al Beijingului, dar eclipsat de războiul Israel-Hamas, informează AFP.

China organizează al treilea forum al iniţiativei sale Noile drumuri ale Mătăsii FOTO EPA-EFE

Preşedintele rus Vladimir Putin este unul dintre invitaţii la acest forum organizat la Beijing marţi şi miercuri. Înainte de această vizită, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a fost primit de omologul său chinez Wang Yi. Serghei Lavrov se va deplasa apoi, miercuri, în Coreea de Nord, a precizat Ministerul Afacerilor Externe rus.

Într-un interviu acordat televiziunii chineze, Putin a apreciat că Noile drumuri ale mătăsii sunt un proiect "reciproc benefic" pentru China şi ţara sa.

"Preşedintele Putin a dezvăluit că o lume multipolară este pe cale să capete formă şi că iniţiativele şi conceptele avansate de preşedintele Xi Jinping sunt foarte pertinente şi importante", a subliniat canalul chinez anglofon CGTN.

China şi Rusia, două ţări vecine, împărtăşesc dorinţa de a contracara ceea ce ele prezintă drept hegemonia americană şi s-au apropiat după declanşarea intervenţiei ruse în Ucraina. După ce numărul unu chinez s-a deplasat la Kremlin, în martie, şi în faţa izolării tot mai mari a Rusiei, Moscova şi Beijingul pledează pentru o întărire a cooperării lor economice şi militare, în cadrul unei prietenii oficial calificate drept "nelimitată".

Vizita lui Vladimir Putin în China este prima sa deplasare într-una dintre marile puteri mondiale după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022, pe care Beijingul nu a condamnat-o.

Mai mulţi lideri străini au sosit deja la Beijing înaintea forumului, printre care prim-ministrul ungar Viktor Orban, preşedintele chilian Gabriel Boric, cel kenyan William Ruto şi prim-ministrul etiopian Abiy Ahmed, potrivit agenţiei de presă Xinhua.

Reuniunea diplomatică de la Beijing are loc într-un moment în care Israelul se pregăteşte de o ofensivă în Fâşia Gaza împotriva Hamasului palestinian, ofensivă ce generează temeri privind o extindere a violenţelor în întreaga regiune. Diplomaţia chineză, care a facilitat mai devreme anul acesta spectaculoasa apropiere dintre Iran şi Arabia Saudită, susţine în mod regulat că doreşte să contribuie la procesul de pace israeliano-palestinian, aflat într-un punct mort din 2014.

"Faptul că un şef de stat este prezent la summit (al Noilor drumuri ale mătăsii) constituie aproape un sprijin pentru poziţiile chineze în problemele mondiale", consideră cercetătoarea Niva Yau, de la grupul american de reflecţie Atlantic Council.

Războiul dintre Israel şi Hamas, care a făcut deja mii de morţi în cele două tabere, a fost declanşat după un atac sângeros lansat pe 7 octombrie de Hamas împotriva teritoriului israelian dinspre Fâşia Gaza, aflată sub controlul mişcării islamiste palestiniene.

China nu a numit în mod specific Hamas atunci când a condamnat violenţele, suscitând critici din partea unor responsabili occidentali.

Acţiunea Israelului după atacul Hamas "trece dincolo de autoapărare", iar guvernul israelian trebuie să înceteze "să pedepsească în mod colectiv" locuitorii din Gaza, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute Wang Yi.

Emisarul chinez pentru Orientul Mijlociu, Zhai Jun, este aşteptat săptămâna aceasta pentru a promova un armistiţiu, a informat duminică televiziunea de stat chineză CCTV, fără a preciza în ce ţări se va deplasa acesta.

Noile drumuri ale mătăsii sau iniţiativa "Centura şi Drumul", un ambiţios proiect lansat în urmă cu 10 ani, la impulsul preşedintelui chinez Xi Jinping, vizează să amelioreze dezvoltarea şi legăturile comerciale între Asia, Europa şi Africa, prin finanţarea construirii de porturi, căi ferate, aeroporturi sau parcuri industriale prin intermediul mai multor miliarde de dolari sub formă de împrumuturi.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!