VIDEO Întâlnire extremă de Cartea Recordurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chinezul He Pingping, alături de uriaşul Sultan Kosen

Chinezul He Pingping măsoară, la cei 21 de ani, doar 73 de centimetri. Cel mai scund bărbat din lume nu îi ajunge nici la genunchi gigantului Sultan Kosen care, la 27 de ani, se apropie de doi metri şi jumătate.

Întâlnirea lor a avut loc la Istanbul şi a fost organizată cu ocazia lansării Cărţii Recordurilor.

Potrivit „The Daily Mail", cel mai înalt bărbat din lume este originar din Turcia şi spune că va profita de ocazie să-i arate lui Pingping cartierele istorice ale oraşului de la Bosfor.

„Mi-am dorit să îl cunosc pe Pingping încă de când mi s-a oferit distincţia de «cel mai înalt bărbat din lume», iar acum sunt foarte încântat că a vrut să vină în Turcia să participăm amândoi la acest eveniment", spune Kosen, care deţine, de asemenea, recordul pentru «bărbatul cu cele mai lungi mâini şi picioare», câştigat în septembrie anul trecut. Atunci l-a depăşit cu 10 cm pe cel mai înalt om din China, Bao Xishun.

Extremele se atrag

Născut în provincia turcă Mardin, Kosen suferă de gigantism. După o serie de operaţii realizate pentru a înlătura tumora care îi cauza creşterea excesivă în înălţime, bărbatul s-a oprit din creştere în 2008. La polul opus, He Pingping suferă de boala numită nanism esenţial. Tatăl său povesteşte că, la naştere, copilul era atât de mic, încât încăpea în palma sa. El trăieşte cu familia în regiunea Inner Mongolia din China.

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate