VIDEO Fericită că este cea mai mică din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turcoaica Hatice Kocaman, care măsoară numai 71,12 centimetri în înălţime, şi-a văzut visul cu ochii: i s-a dus vestea pe glob. Are 21 de ani, 6,8 kilograme, 71,12 centimetri înălţime şi, în ciuda faptului că suferă de o boală foarte rară a oaselor, este cum nu se poate mai fericită.

Recent, Hatice Kocaman a fost recunoscută oficial de Guinness Book of Records drept cea mai scundă femeie din lume. O despart numai 5,59 centimetri de cel mai scund om din lume - nepalezul Khagendra Thapa Magar, care are înălţimea de 65,53 centimetri, relatează „The Daily Telegraph".

Hatice şi-a dorit dintotdeauna ca întreaga lume să ştie că ea este specială. „Mi-a fost greu când eram copil pentru că toată lumea mă tachina. Acum sunt faimoasă tocmai pentru asta. Iar acest lucru mă face să mă simt mai înaltă", spune fericită Hatice.

Speră să aibă posibilitatea de a călători şi de a cunoaşte persoane interesante. De pildă, i-ar plăcea la nebunie să-l întâlnească pe cel mai înalt om din lume. „Dumnezeu m-a făcut aşa şi sunt mândră de asta. Sper ca într-o zi să găsesc şi pe cineva care să mă iubească", afirmă Hatice.

Tânăra locuieşte împreună cu părinţii, Ibrahim şi Hatun, în Kadirli (Turcia). Aceştia povestesc că boala tinerei a fost depistată destul de târziu. „Nu am avut probleme în timpul sarcinii şi am născut natural", spune Hatun, adăugând că, în momentul în care a venit pe lume, Hatice a fost un copil normal.

Fără un tratament corespunzător

Când a împlinit un an, părinţii au remarcat că fetiţa lor era ceva mai mică decât alţi copii de vârsta ei. Au dus-o la doctor, dar nimeni nu-şi dădea seama care este problema. „Când avea cam 4 ani, parcă nu mai creştea. Când a împlinit 10, ne-am dat seama că va fi aşa pentru totdeauna", adaugă mama lui Hatice.

După ce au fost la nenumăraţi doctori, părinţii fetei au aflat că aceasta are o boală rară a oaselor, de natură genetică. Hatice suferă şi de displazie de şold, are probleme cu spatele, dar doctorii din zonă se tem s-o opereze din cauză că este micuţă. Cum părinţii ei sunt foarte săraci, Hatice nu a beneficiat niciodată de un tratament medical corespunzător. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt