Un doctor dezvăluie care sunt cele trei mâncăruri și băuturi populare care pot provoca cancer

0
Publicat:

Un doctor a transmis pe rețelele de socializare care sunt cele trei mâncăruri și băuturi populare care pot provoca cancer.

FOTO: Pixabay

Din cauza compoziției toxice, aceste alimente pot provoca cancer la prostată, intestinal sau chiar pancreatic, scrie Daily Mail.

Carnea arsă conține „amine heterociclice sau hidrocarburi aromatice policiclice, despre care unele studii au demonstrat că provoacă leziuni ale ADN-ului care cresc riscul de cancer”, a declarat doctorul Sermed Mezher, din Londra, într-o înregistrare video pe rețelele de socializare.

Potrivit studiilor anterioare, s-a constatat că se produc niveluri ridicate ale acestor substanțe chimice atunci când carnea este gătită direct deasupra focului, cum ar fi pe grătar. 

De asemenea, experții au avertizat în repetate rânduri cu privire la legăturile dintre cancer și preparatele prăjite ce conțin carbohidrați, cum ar fi pâinea sau cartofii, din cauza prezenței acrilamidei, care se formează atunci când anumite zaharuri și proteine din alimente se combină în timpul încălzirii.

În plus, în urma analizelor au fost descoperite mici asocieri între expunerea la toxine și unele tipuri de cancer, cum ar fi cel la rinichi, ovare sau cel de endometru.

Doctorul Mezher îi atenționează pe cei care vor să reducă riscul de a se îmbolnăvi de cancer să evite și alimente precum cârnații, baconul, șunca sau peperoni, adăugând că Organizația Mondială a Sănătății le-a clasificat drept „grupa 1 cancerigene”.

Acesta a explicat că riscul provine de la compușii de nitriți și nitrați din carnea procesată, despre care este cunoscut că declanșează reacții care pot provoca apariția tumorilor intestinale.

Un studiu din 2019 a constatat că consumul unei singure bucăți de șuncă pe zi ar putea crește riscul de cancer intestinal cu o cincime, mai puțin decât limita recomandată de Institutul Național al Sănătății (NHS), de 2-3 felii pe zi.

Nu în ultimul rând, medicul își sfătuiește urmăritorii să evite alcoolul.

Acesta este asociat cu șapte tipuri de cancer, deoarece alcoolul este descompus într-un produs secundar toxic numit acetaldehidă (etanal), care poate provoca daune ADN-ului și poate inhiba repararea celulelor”, a avertizat el.

Dr. Mezher a mai afirmat că alcoolul este, de asemenea, legat de „boli hepatice, probleme cardio-vasculare și diverse tipuri de cancer”.

Chiar și în cantități mici, alcoolul duce la sporirea riscului de cancer mamar și esofagian, motiv pentru care trebuie consumat cu precauție. Avertismentul vine în contextul în care experții se chinuie să înțeleagă creșterea alarmantă a numărului de persoane sub 50 de ani diagnosticate cu cancer intestinal, în Regatul Unit și în SUA.

Medicii au sugerat, de asemenea, că obezitatea, utilizarea excesivă a antibioticelor, radiațiile telefoanelor mobile și chiar particulele invizibile de plastic din apa potabilă sunt factori declanșatori potențiali.

Cu toate acestea, un număr tot mai mare de experți declară că alimentele ultraprocesate, inclusiv șunca și slănina, pot fi o cauză.

Unii au avertizat că aceste alimente pot fi la fel de periculoase precum tutunul și că ar trebui să fie însoțite de un mesaj de avertizare în stilul celor regăsite pe pachetele de țigări.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?