Trucuri şi capcane în bucătărie. Cum să faci mâncare gustoasă, dar şi sănătoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai important motiv pentru care alegem să ne hrănim nesănătos este că alimentele grase sau îmbogăţite cu grăsimi prin prăjirea în ulei este mai bun. Medicii nutriţionişti ne arată câteva trucuri cu ajutorul cărora putem face, de exemplu, dintr-un cartof fad, unul extrem de gustos.

Gustul uneori fad al mâncărurilor sănătoase poate fi ameliorat dacă ne însuşim câteva trucuri de bază, dă asigurări medicul nutriţionist Nicolae Hâncu.

Astfel, potrivit Abecedarului de nutriţie al acestuia, marinarea cărnii în mestecuri de condimente şi ierburi aromate înainte de a o coace poate fi una dintre metodele prin care gustul acesteia se îmbunătăţeşte.

Alt truc este folosirea din belşug a sucului de lămâie, atât la preparatele din carne, peşte, cât şi pe legumele proaspete sau gătite.

Usturoiul şi ceapa pot fi de ajutor la aromatizarea grătarelor, salatelor şi fripturilor.

Folosirea combinaţiilor preferate de plante aromatice proaspete sau uscate (pătrunjel, oregano, mentă, cimbru etc.) în toate mâncărurile pe care le gătim este o alternativă excelentă la adaosul de sare care trebuie evitat.

Pentru asezonarea supelor şi a ciorbelor evităm rântaşul, a adaosului de ou sau smântână ca şi prăjirea în ulei. În schimb, ciorbele pot deveni foarte gustoase dacă folosim roşii proapete sau suc de roşii şi iaurt degresat.

Cartofii pai sănătoşi pot fi preparaţi prin ungerea lor cu ulei înainte de a fi aşezaţi în cuptor, pe tava tapetată cu hârtie de copt.

Omleta sănătoasă este omleta albă, adică preparată doar din albuş de ou sau mixtă (un ou integral şi două albuşuri), într-un vas de teflon cu foarte puţin ulei. Pentru un plus de savoare putem adăuga ceapă, ierburi aromate şi ardei.

Şniţelele şi chiftelele pot fi coapte în cuptor, în loc să fie prăjite în ulei.

Anumite capcane pot transforma însă o mâncare sănătoasă într-una neprietenoasă prin creşterea conţinutului de calorii şi grăsimi.

Care sunt cele mai frecvente capcane

Adăugarea unei cantităţi crescute de ulei în salate

Folosirea dressing-urilor cu conţinut mare de oţet, sare şi aditivi alimentari (E-uri)

Utilizarea de lactate vegetale – brânză, frişcă. În majoritatea cazurilor, acestea sunt hipercalorice şi au conţinut crescut de acizi graşi. Excepţie face laptele din soia.

Îmbogăţirea salatelor cu ingrediente care cresc conţinutul caloric – seminţe, brânzeturi grase, mezeluri sau chiar carne prăjită. În acest fel, o salată sănătoasă şi hipocalorică – 300 de grame de salată verde cu o lingură de ulei are aproape 180 de kcal – într-o masă hipercalorică – prin adăugarea a 50 de grame de şuncă de pui,  50 de grame de brânză de capră, 50 de grame de măsline –se ajunge la 520 de kcal.

Capcana somonului

Mulţi dintre noi suntem amatori de somon afumat. Pentru că este gustos, bogat în proteine şi acizi graşi omega 3 având circa 50 de kcal la 50 de grame. Cu toate acestea, capcana este dată de conţinutul excesiv de sare şi de faptul că întotdeauna mâncăm mai mult de o felie. Alături de pâine, somonul creşte aportul de calorii.

Somonul gătit la grătar cu garnitură de broccoli este însă la polul nutriţional opus, aşa că poate fi opţiunea noastră pentru o alimentaţie sănătoasă.

  

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie