Trucuri pentru a nu lua în greutate de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tentaţiile şi capcanele nu sunt puţine în preajma sărbătorilor religioase sau a revelionului, mai ales dacă anterior austeritatea alimentară a fost cuvântul de ordine.

Fie că la mijloc sunt sărbătorile religioase, revelionul sau simple mese festive, oferta culinară este crescută, iar excesul alimentar se produce pe o perioadă de câteva ore. În „Abecedarul de nutriţie“, prof.dr. Nicolae Hâncu, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice, sugerează câteva trucuri care să ne păzească de kilogramele în plus care îşi fac apariţia în aceste perioade.

Astfel, este bine să consultăm meniul sau, dacă acesta nu există, să cerem gazdei sau ospătarului să ne spună ce vom mânca. Dacă ne plac toate felurile le putem mânca, dar doar pe jumătate din fiecare porţie.

O altă strategie este să eliminăm acele alimente sau mâncăruri care conţin multă grăsime, maioneză sau sosuri.

Deserturile pot fi „sărite“ sau amânate pentru finalul petrecerii.

Băuturile alcoolice trebuie consumate cu moderaţie, trebuie evitat fumatul, obiceiuri care ar preveni mare parte din mahmureala de a doua zi.

Prezenţa pe ringul de dans este esenţială, aşa că nu fiţi comozi! Este mult mai sănătos să fim priviţi cum dansăm, decât să privim noi pe alţii cum dansează, potrivit sursei mai sus citate.

Alternativa aperitivului „din partea casei“

Cum restaurantul este calul troian al alimentaţiei sănătoase, prof.dr. Nicolae Hâncu explică la ce trebuie să fim atenţi: comandăm la început doar aperitivele. „Calmaţi“ în acest fel, vom fi mai rezonabili cu restul comenzii.

A doua regulă ar fi să nu ne lăsăm seduşi de mărimea porţiilor şi să alegem preparatele la grătar, cuptor sau fierte, să evităm ce este crocant pentru că, de fapt, este prăjit. În cazul pastelor este indicat să solicităm să elimine frişca şi smântâna.

Nu trebuie să consumăm micul aperitiv din partea casei. Îl putem înlocui cu o felie de pâine stropită cu ulei de măsline, dar nu o ungem cu unt. Putem bea imediat un pahar cu apă.

Consumul de alcool înaintea mesei ne schimbă comportamentul alimentar, astfel că la vinul băut la masă ar trebui să asociem apa plată sau minerală, dar să nu le emestecăm.

Desertul poate lipsi, iar farfuria nu trebuie „curăţată“. Putem consuma doar trei sferturi din porţie şi ce rămâne putem lua acasă.

Să nu uităm să bem apă în timp ce mâncăm, câte 2-3 înghiţituri, dar foarte frecvent.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor