Stetoscop:Ieşirea în decor

În muzeul comunismului românesc, sistemul sanitar constituie piesa de rezistenţă. Un amic din străinătate, venit în vizită în România cu ceva timp în urmă, îmi spunea că suntem prea săraci ca să ne mai putem permite luxul să ţinem în funcţiune o asemenea fabrică de pierdut bani.

Era clar de câţiva ani că sfârşitul unui mecanism gândit în alte vremuri nu mai poate dura mult, cu atât mai mult cu cât pierderile au fost amplificate de marile tunuri care s-au tot dat în Sănătate în ultimii 20 de ani. Scriam acum mai bine de un an despre faptul că, dacă ultimii patru ani au pus cruce monopolului sistemului asigurărilor sociale pentru pensii, viitoarea guvernare va fi obligată să introducă sistemele private de asigurări de sănătate şi despre faptul că lipsa acută a banilor va da ultima împărtăşanie unui sistem vlăguit de hemoragia fondurilor cheltuite păgubos.

Deşi becul de avertizare pâlpâia de mult în bordul guvernării, caşcarabeta Sănătăţii şi-a continuat drumul neabătut către prăpastia falimentului total. Rămaşi cu volanul în mână şi disperaţi să caute pedala de frână, conducătorii halatelor albe s-au trezit dintr-o dată în decor. Iar singura soluţie pentru a mai repune rabla Sănătăţii pe drum ar fi acum doar una: închiderea a 150-200 de spitale şi eliminarea a 9.000 de paturi.

Împrăştiaţi dintr-o dată ca popicele, medicii şi pacienţii vor rămâne pe drumuri fără o soluţie alternativă care să absoarbă şocul schimbării. În lipsa unei strategii coerente, care să fi transformat din timp spitalele care aduceau pierderi în centre de sănătate, cămine pentru bătrâni sau alte forme de asistenţă sanitară - repartizate în teritoriu în funcţie de necesităţile şi specificul local -, fără suficiente centre şi spitale private accesibile celor mulţi, sistemul va derapa în scurt timp, iremediabil.