Scaiul vânăt tratează tusea convulsivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scaiul vânăt este un vechi remediu tradiţional românesc ale cărei acţiuni benefice asupra sănătăţii au fost confirmate şi de studiile de farmacologie care s-au făcut.

Specia are nuanţă albastru vineţie, este ghimpoasă, are între 30 şi 60 de centimetri înălţime şi este ramificată doar în partea superioară.

Frunzele sunt rigide şi diferenţiate, cele de la bază sunt întregi, cu marginea dinţată, cele de pe tulpină sunt mai mici şi palmate. Florile sunt ritunde, albastrui.

Planta creşte în păşuni şi fâneţe, mai ales în Transilvania şi Banat, potrivit Ghidului plantelor medicinale şi aromatice coordonat de farmacologul dr. Ovidiu Bojor.

Datorită substanţelor pe care le conţine extractul de scai vânăt are şi o acţiune diuretică. Sub formă de decoct se prepară din două linguri de plantă la o cană cu apă; se beau 1-2 căni pe zi, în mai multe reprize.

Nu are contraindicaţii.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online