Practicarea unui sport creşte producţia de materie cenuşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu finlandez realizat pe gemeni identici arată că exerciţiile fizice nu sunt benefice numai pentru organism, ci şi pentru activitatea creierului, stimulând producţia de materie cenuşie.

Exemplul unor gemeni identici din Finlanda scoate la iveală rolulul sportului în viaţa noastră, demonstrând că practicarea exerciţiilor fizice are efecte pozitive şi asupra creierului, notează Scien

La naştere, fraţii au avut exact aceeaşi moştenire genetică. Apoi, au crescut împreună, în acelaşi mediu şi au avut aceeaşi educaţie. După câţiva ani, viaţa lor s-a diferenţiat major: unul dintre ei a început să practice un sport, iar celălalt nu. Rezultatul? Un corp, dar mai ales un creier diferit!

De obicei, este foarte dificil de evaluat şi cuantificat, pe termen lung, efectele exerciţiilor fizice. De aceea, cercetătorii de la Universitatea din Jyväskylä din Finlanda au ales să studieze gemenii monozigoţi.

În cadrul acestu studiu, oamenii de ştiinţă au urmărit, timp de 20 de ani, zece perechi de gemeni de sex masculin cu vârste cuprinse între 32-36 de ani. Criteriile de selecţie a participanţilor vizau ca unul dintre gemeni să aibă o activtate fizică susţinuntă, în contrast cu fratele său.

Analiza mai multor parametri a arătat că fraţii sedentari au avut rezultate mai slabe în ceea ce priveşte anduranţa, dar şi procente grăsime mai mari şi un risc sporit de a dezvolta diabet în comparaţie cu cei care făceau sport. Mai mult, o analiză volumetrică prin IRM (imagine de rezonanţă magnetică) a constatat că anumite zone ale creierului, striatumul şi cortexul prefrontal, zone implicate în controlul motor şi coordonare, au fost mai bogate în materie cenuşie în cazul gemenilor sportivi, fără a avea însă vreo influenţă asupra inteligenţei.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”