Peştele, aliment-medicament sau otravă? Cât peşte poate duce la intoxicaţie cu mercur

Specialiştii recomandă peştele şi fructele de mare cu regularitate, fiindcă aduc organismului câteva substanţe nutritive pe care niciun alt aliment nu le poate oferi. Pe de altă parte, cei care respectă recomandările şi mănâncă zilnic peşte pot suferi intoxicaţii periculoase cu mercur.

Richard Gelfond, un bărbat de 40 de ani din Statele Unite, CEO al companiei IMAX, s-a considerat întotdeauna un tip atletic, mai ales că mergea să alerge în fiecare zi. Până la un moment dat, când, în timpul unei reprize de alergare, a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare şi a căzut, pur şi simplu, pe stradă. Motivele pentru un astfel de incident pot fi extrem de numeroase, de altfel, medicilor le-a luat destul de mult timp până să descopere cauza problemelor de sănătate ale lui Gelfond.

Când a ajuns într-un stadiu în care nici nu mai putea trece strada decât sprijinindu-se de soţia lui, după numeroase analize amănunţite, un medic neurolog a descoperit coincidenţa: Gelfond era un pasionat de peşte şi de fructe de mare şi, de aceea, mânca peşte de două ori pe zi. Diagnosticul a fost simplu după aceea: intoxicaţie cu mercur.

„Credeam că fac ceva bun pentru organismul meu, eu fiind foarte preocupat de un stil de viaţă sănătos, dar acest lucru s-a dovedit a fi, de fapt, cel mai nociv gest pe care-l puteam face“, spune Gelfond.

O situaţie similară este cea a dinamovistului Cristi Borcea şi a fostei sale soţii, Mihaela Borcea. Celor doi li s-au depistat în sânge, în urmă cu aproximativ trei ani, niveluri de mercur cu mult peste limita normală. Una dintre ipoteze este că intoxicaţia cu mercur, care a afectat aproape toate organele şi sistemele celor doi, a apărut pe fondul unui consum exagerat de peşte şi de fructe de mare.

Mercurul din peşte se acumulează în sânge

Consumul de peşte şi de fructe de mare reprezintă cea mai comună formă de expunere umană directă la mercur. De altfel, mercurul din aceste alimente este şi cel mai uşor absorbit de organism – forma metilmercur. Iar partea cea mai proastă este că metilmercurul se acumulează într-o proporţie uriaşă, de peste 90%, în eritrocite (globulele roşii). 

În plus, forma aceasta a mercurului poate pătrunde oriunde în corp, poate străbate chiar bariera reprezentată de placentă şi poate ajunge la făt (reduce considerabil IQ-ul copilului), afectându-l ireversibil, dar şi bariera hematoencefalică, pătrunzând la creier. Se acumulează, deci, în făt, în creier, chiar şi în firele de păr.

De aceea, pentru a testa intoxicaţia cu metilmercur se fac mai degrabă teste de sânge sau se analizează firele de păr (pentru o expunere prelungită), decât testele de urină. Valorile mercurului în sânge nu trebuie să depăşească 5 μg/L. Un nivel toxic critic este de 150 μg/L, iar letal – de 800 μg/L, potrivit synevo.ro.

Rareori se depăşeşte nivelul săptămânal tolerabil de metilmercur, care este de 1,3 μg/kg corp, potrivit EFSA. De fapt, riscul de a depăşi acest prag îl prezintă mai ales populaţiile care trăiesc din pescuit.

Cele mai afectate de expunerea la mercur sunt: pielea (pot apărea iritaţii neobişnuite), sistemul nervos central, plămânii, inima şi ficatul. Iar fătul este cel mai vulnerabil la metilmercur, avertizează specialiştii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În infografia de mai jos sunt ilustrate organele cele mai afectate şi sunt enumerate sursele de expunere în cazul populaţiei generale (consumul peşte şi fructe de mare, legumele cultivate pe solul contaminat, cosmetice, săpunuri, utilizarea şi distrugerea unor produse care conţin mercur, precum termometrele şi bateriile, precum şi reziduurile) şi în cazul expunerii ocupaţionale (producerea de baterii, termometre şi alte dispozitive cu mercur, lucrul în mine de aur, expunere industrială – ciment, metal etc.).

Care peşti au cel mai mult mercur

Metilmercurul este prezent în aproape toate speciile acvatice şi se acumulează în lanţul trofic acvatic, ceea ce conduce, inevitabil, la concentraţii mari de mercur în peşte, crustacee şi mamifere marine. Cel mai mare conţinut de mercur îl au speciile prădătoare mari şi peştii „bătrâni“.

În cadrul unui studiu realizat de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (European Food Safety Agency – EFSA), s-a constatat că peştii cu cea mai mare concentraţie de metilmercur din Europa (s-au primit mostre din 20 de ţări europene) sunt: tonul, peştele-spadă, codul, bacaliarul (peşte care se găseşte şi în Marea Neagră, cunoscut şi cu numele de merlan), ştiuca. Toţi aceşti peşti contribuie în mare măsură la creşterea nivelului de mercur din organismul europenilor adulţi care consumă cantităţi crescute de peşte. În cazul copiilor, riscant este şi merluciul.

Raport mercur vs. Omega 3

Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind impactul mercurului asupra sănătăţii globale relevă care sunt peştii cei mai siguri din punctul de vedere al concentraţiei de metilmercur şi cei mai sănătoşi din punctul de vedere al conţinutului de acizi graşi esenţiali Omega 3.

Bibanul auriu (din Golful Mexic), rechinul, peştele-spadă, macroul, tonul (albacore), homarul, halibutul, bibanul, mahi-mahi şi codul au cel mai dezavantajos raport între conţinutul de mercur şi de Omega 3 şi, deci, aceşti peşti ar trebui consumaţi cu precauţie.

Recomandarea autorităţilor pentru consumul sigur de peşte

Autoritatea americană pentru controlul alimentelor şi medicamentelor (Food and Drug Administration) are trei mari recomandări pentru reducerea expunerii la metilmercur:

1. Nu mâncaţi:

• Rechin  
• Peşte-spadă  
• Macroul regal (Scomberomorus cavalla)  
• Biban auriu (Hoplolatilus luteus)

2. Nu depăşi 350 de grame de peşte (mai multe tipuri cu un conţinut redus de mercur) şi de fructe de mare pe săptămână – echivalentul a două porţii pe săptămână.

3. Dacă mergi în vacanţă într-o zonă unde se pescuieşte mult, informează-te cu privire la nivelul de contaminare cu mercur. Cum astfel de avertismente nu există peste tot, cel mai sigur este să nu depăşeşti o porţie de peşte pe săptămână.