Pericolul care ne paște după schimbarea orei: ce trebuie să facem. Medic: „Riscul de infarct crește”

0
Publicat:

Majoritatea oamenilor se adaptează cu uşurință la schimbarea orei, modificările organismului făcându-se complet în circa 15 zile, spune medicul Tudor Ciuhodaru. Pentru a nu fi afectați, oamenii sunt sfătuiți să adopte cinci metode simple.

Medicul avertizează că există risc de infarct la persoanele actrive FOTO Shutterstock

În fiecare an mulți pacienţi ajung la urgențe cu o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni. Unele pot fi chiar periculoase, precum creșterea riscului de infarct sau a celui de suicid. Mai exact: riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei. Sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional. Totodată, creşte riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei cu vulnerabilități psihoemoționale", explică medicul.

De asemenea, dr. Tudor Ciuhodaru arată pe pagina sa de socializare că modificarea orei de trezire duce la un stres suplimentat.

Organismul reacționează prin creșterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii determinând modificări: cardiovasculare manifestate prin variaţii ale tensiunii arteriale şi variate tulburări de ritm cardiac dar și manifestări neuropsihice. Este vorba despre modificări ale calității somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, modificarea apetitului (inapetenţă sau bulimie), până la dereglări afective sezoniere şi ideaţie suicidară", spune specialistul.

Totodată, medicul avertizează că sub această simptomatologie se pot ascunde şi alte cauze şi de aceea este bine să fiţi evaluaţi corespunzător de către un medic pentru a nu omite un alt diagnostic.

Cum facem față stresului

Pentru a trece mai ușor peste schimbarea orei, medicul recomandă cinci metode simple:

1. Planificarea corespunzătoare a activității.

2. Evitarea suprasolicitării datorată stimulentelor nervoase, substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale.

3. Nu e de neglijat petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.

4. Și nici mișcarea, chiar sub forma unor simple plimbări.

5. Precum şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete.

Islanda nu folosește ora de vară

Din 1996, toți europenii își mută ceasurile cu o oră înainte în ultima duminică din martie și cu o oră înapoi în ultima duminică din octombrie. Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie