Oţeturi aromate pentru mai multă sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Oţetul de mere este un foarte bun vehicul pentru macerarea plantelor aromate. Împreună, creează licori cu multiple proprietăţi vindecătoare.

Cu aproape trei mii de ani în urmă, tratatele egiptene de medicină menţionau oţetul de mere ca fiind un remediu aproape universal. Se obţine foarte uşor, în linii mari prin macerarea bucăţilor de mere care rămân după ce acestea se storc, la care se adaugă miere şi alte plante aromate, în funcţie de remediul pe care vrem să-l obţinem. 

Se pot adăuga astfel: mentă, lavandă, cimbru, rozmarin, trandafir, tarhon etc. – şi vor rezulta oţeturi cu proprietăţi uimitoare.

Dar numai egiptenii s-au bucurat de efectele lui, pentru că el apare menţionat şi în scrierile lui Hipocrate. Şi nu doar oţetul de mere, ci şi cel de struguri.

Oţetul simplu, de mere

Aproape toate afecţiunile uzuale beneficiază de ameliorări de pe urma lui.

Pentru reglarea greutăţii corporale, se bea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, câte un pahar cu apă plată în care se adăugă două linguriţe de oţet de mere. Apoi, după fiecare masă, se mai bea câte o jumătate de pahar cu apă amestecată cu o linguriţă de oţet.

Problemele bilei se liniştesc cu o linguriţă-două de oţet de mere luate cu 20-25 de minute înainte de fiecare masă.

Dă rezultate şi în caz de migrene, în care se recomandă chiar inhalarea vaporilor de oţet.

Reumatismul va dispărea şi el, treptat, în timpul acestor cure, care au un efect puternic de detoxifiere a organismului.
În cazul durerilor de gât, se face din oră în oră gargară cu o soluţie din patru linguri de oţet de mere la o cană de apă.

Oţetul mentolat şi cel de lavandă

Se pune la macerat în oţet de mere cel mai aromat soi de mentă. Se obţine astfel cel mai indicat remediu pentru febră în cazurile de infecţii respiratorii şi nu numai. Inhalaţiile cu acest oţet îndepărtează starea de vlăguire produsă de răceală.

Are efecte foarte bune şi în cazul durerilor de cap, al celor musculare şi în cazul reumatismului inflamator. Oţetul în care a fost macerată levănţica are proprietăţi relaxante şi are are capacitatea de a reface pielea afectată de arsuri şi dă rezultate excelente în cure interne pentru problemele bilei şi în cazul infecţiilor cu giardia.

Oţeturi din rozmarin, salvie şi trandafiri

Rozmarinul macerat în oţet de mere conţine unul dintre secretele cosmeticienilor experimentaţi - menţine tinereţea şi supleţea pielii. Tot pentru uz extern, acesta este de un real folos în masajul zonelor amorţite. Pentru uz intern, stimulează digestia şi ajută în tratamentul gastritelor hipoacide.

Oţetul din salvie se macerează timp de 124 de zile lângă o sursă de căldură. Se obţine astfel un lichid excelent, care se foloseşte sub formă de gargară în tratamentul afecţiunilor respiratorii, şi pentru masaj în caz de transpiraţii nocturne. Este dezinfectant, revigorant, antisudorific.

Oţetul de trandafiri se prepară din petale de trandafiri şi oţet din mere pădureţe şi dă rezultate extraordinare în cazuri de febră ridicată.
 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două