Opt alimente care împrospătează respiraţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Merele ajută la îndepărtarea plăcii dentare şi a particulelor de pe dinţi. FOTO Shutterstock

Respiraţia urât mirositoare este una dintre problemele cu care se confruntă foarte multe persoane, chiar dacă-şi dau seama sau nu, dar există anumiţi paşi pe care îi urma pentru putem face pentru a evita situaţiile neplăcute.

Cea mai evidentă soluţie este şi cea recomandată de stomatologi: menţinerea unei bune igiene orale. În lipsa acesteia, este favorizată acumularea unor particule mici de alimente, care pot provoca dezvoltarea mai multor bacterii.

Cu excepţia celor care suferă de infecţii orale sau de boli precum refluxul gastric sau cancerul, care cauzează o respiraţie neplăcută, halena poate fi prevenită prin spălatul pe dinţi şi prin atenţia sporită la alimentele pe care le consumăm.

Din fericire, unele alimente ajută la menţinerea unei respiraţii plăcute, explică pentru „Huffington Post“ nutriţionistul Amy Jamieson-Petonic, purtător de cuvânt pentru Academia de Nutriţie şi Dietă.

1. Iaurtul

Iaurtul este nu numai o gustare sănătoasă, ci şi un aliment indicat pentru respiraţie. Acesta „scade nivelul hidrogenului sulfurat din gură, care este un produs rezidual al bacteriilor anaerobe“, spune Jamieson-Petonic. Ea recomandă iaurturile cu un conţinut redus de zahăr.

2. Pâinea integrală

Oricât de ciudat ar părea, o dietă săracă în carbohidraţi poate preveni o respitaţie neplăcută. Atunci când organismul nu are prea mulţi carbohidraţi, începe să ardă grăsimi, proces care produce nişte compuşi numiţi cetone. Atunci când sunt produse, cetonele sunt eliberate de organism prin transpiraţie, urină şi, uneori, chiar prin respiraţie.

„Astfel, pâinea integrală,  spre deosebire de cea albă, ar putea contribui la îmbunătăţirea respiraţiei“, consideră Jamieson-Petonic.

3. Apa

O hidratare corespunzătoare este bună pentru respiraţie deoarece apa umezeşte gura şi gâtul, îndepărtând bacteriile urât mirositoare şi particulele de mâncare.

4. Merele

„Merele sunt alimente bogate în fibre şi ne ajută să salivăm mai mult“, spune Jamieson-Petonic. Potrivit CNN, saliva este bogată în oxigen, care este un duşman natural al mirosului neplăcut cauzat de bacterii. Astfel, merele ajută la îndepărtarea plăcii dentare şi a particulelor de pe dinţi.

5. Guma de mestecat

Guma de mestecat alungă respiraţia urât mirositoare pentru că stimulează producerea de salivă şi elimină particulele de mâncare lipite pe dinţi.

6. Alimente bogate în vitamina C

„Vitamina C are capacitatea de a elimina mirosurile neplăcute şi de a neutraliza mirosurile care provin de la alimentele urât mirositoare, precum usturoiul şi ceapa“, explică Jamieson-Petonic.

7. Scorţişoara

Studiile au arătat că uleiul esenţial de scorţişoară ucide bacteriile care provoacă mirosuri.

8. Ceaiul verde

Flavonoidele, antioxidanţii benefici din legume şi din ceaiul verde, sunt utile în ţinerea bacteriilor departe de dinţi, spune Jamieson-Petonic.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie