OMS: Raport îngrijorător privind rata sinuciderilor la nivel mondial. La fiecare 40 de secunde, o persoană îşi pune capăt zilelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde. FOTO: Shutterstock

Peste 800.000 de persoane se sinucid anual în întreaga lume şi 75% dintre cazuri se înregistrează în ţările unde populaţia are venituri mici şi medii, potrivit unui raport elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi prezentat joi într-o conferinţă de presă la Geneva, informează „Le Monde”, în ediţia sa electronică.

Studiul arată că la fiecare 40 de secunde o persoană se sinucide în lume, însă numărul celor care încearcă să se sinucidă şi nu reuşesc este cu mult mai mare. De asemenea, bărbaţii sunt de două ori mai predispuşi la suicid, iar rata celor care îşi pun capăt zilelor din rândul sexului puternic este mult ai mare faţă de cea a femeilor.

Un alt fapt îngrijorător este că deşi ratele de suicid sunt mai mari în rândul persoanelor cu vârste de peste 70 de ani, la nivel global, sinuciderea este a doua cauză de deces în rândul celor cu vârste între 15 şi 29 de ani. Această situaţie a dus la considerarea de către OMS a sinuciderii  drept „o problemă majoră de sănătate publică”. Însă, această problemă, continuă OMS, nu este tratată aşa cum trebuie.

Doar 28 de ţări dispun de un plan strategic pentru a preveni acest fenomen şi 60 de state colectează date privind numărul de sinucideri. Raportul încurajează aceste ţări şi precizează că „intervenţiile şi tratamentul eficient şi în timp util ajută la prevenirea sinuciderilor şi tentativelor”.

OMS a criticat şi modul în care tratează problema sinuciderilor reprezentanţii mass-mediei, prin „exagerări”. „Mass-media ar trebui să evite să vorbească despre sinucidere şi să acorde importanţă conceptului de «pierdere»”, a declarat doctorul Alexandra Fleischmann, citată de „Le Monde”.

Organizaţia internaţională a menţionat faptul că strategia pe care încearcă să o aplice în numeroase ţări vizează reducerea cu 10% a ratei de suicid până în 2020.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?