Nu reuşeşti să-ţi aminteşti ceva? Somnul îţi dublează şansele de a-ţi aminti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul

Nu reuşeşti să-ţi aminteşti ceva important? Un somn odihnitor îţi poate dubla şansele de a-ţi aminti o informaţie uitată, conform cercetătorilor.

Psihologul Nicholas Dumay, de la Universitatea Exeter, a elaborat un studiu în care voluntarilor li s-a cerut să-şi amintească câteva cuvinte inventate. Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri, primul grup a petrecut o noapte albă, în timp ce al doilea grup a dormit 12 ore. 

Rezultate cercetării au confirmat faptul că un somn odihnitor a dublat şansele voluntarilor de a-şi aminti cuvintele din test, conform „Daily Mail”.

De asemenea, studiul a întărit convingerea cercetătorilor, conform căreia în timpul somnului creierul nostru repetă informaţiile pe care le-a semnalat ca fiind importante, arată sursa citată. 

În timp ce dormim, creierul nostru decodează şi retrăieşte amintiri recente. Doctorul Dumay consideră că studiile privind importanţa acestui proces repetitiv al creierului, care ne permite să accesăm nu doar amintiri recente, trebuie aprofundate pentru o înţelegere mai amplă. Însă, cu siguranţă, somnul este un ajutor de nădejde pentru memorie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare