Motive pentru care nu este bine să stai prea mult pe scaun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul mult pe scaun ne distruge muşchii gâtului şi coloanei vertebrale, indiferent cât de ergonomic ar fi scaunul pe care obişnuim să stăm cu orele. Este indicat ca la fiecare jumătate de oră să ne ridicăm şi să facem câţiva paşi pentru a ne mai relaxa. Dar acesta nu este singurul risc de sănătate.

Sedentarismul creşte riscul într-o serie de afecţiuni, unele dintre ele grave. Astfel, cu toate că medicii nu ştiu să spună exact de ce, riscul de diabet creşte exponenţial. Medicii consideră că stând pe scaun nu doar că ardem prea puţine calorii, dar acest obicei nesănătos schimbă modul în care corpul reacţionează la insulină, hormonul care transformă zahărul şi carbohidraţii în energie.

Demenţa este o altă afecţiune pusă în legătură şi cu statul mult pe scaun. Se pare că creierul persoanelor sedentare este asemănător celor care suferă de această boală. Sedentarismul creşte totodată riscul de boli cardiovasculare, hipertensiune, colesterol mărit, statusuri care au legătură cu demenţa. Mişcarea efectuată pe tot parcursul zilei reduce riscul de a dezvolta aceste probleme de sănătate chiar mai mult decât exerciţiile la sală efectuate când şi când.

Tromboza venoasă profundă înseamnă formarea unor cheaguri de sânge la nivelul picioarelor, de cele mai multe roi pentru că stăm farte multă vreme aşezaţi . Este foarte periculos dacă aceste cheaguri se desprind şi încep să circule prin vene. Putem avea dureri şi umflături în picioare, dar putem să nu avem niciun semn care să indice această situaţie.

Unii dintre noi obişnuim să privim mult la televizor sau să petrecem timp îndelungat în faţa computerului. Riscăm astfel să devenim supraponderali şi chiar obezi. Plus că orele nenumărate în faţa TV ne separă de aprieteni şi amici şi riscăm să devenim anxioşi şi ză avem probleme cu somnul.

Se pare că sedentarismul este legat şi de creşterea riscului într-o serie de cancere cum sunt cele de colon, de endometru sau de plămâni. Cu cât stăm mai mult imobilizaţi, cu atât creşte mai mult riscul. Femeile în vârstă sedeantare au un risc mai mare de cancer mamar şi nu contează neapărat cât de active sunt, ci este important doar să nu stea pe canapea toată ziua.

Şi nu în ultimul rând, adulţii de peste 60 de ani  care nu s-au păstrat activi riscă să sufere de osteoporoză şi încet-încet să ajungă să nu mai poată îndeplini nici măcar acele sarcini simple ale vieţii de zi cu zi, cum ar fi îmbăierea sau folosirea toaletei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani