Metoda veche pentru mâini fine este încă cea mai bună. S-ar putea să pară ceva ce ar face bunica ta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că mâinile sunt cele mai expuse, atât prin acţiunea factorilor din mediu care afectează integritatea pielii, cât şi sprin spălarea repetată cu diferiţi detergenţi sau dezinfectanţi, au nevoie de o îngrijire specială, potrivit huffpost. Pentru a menţine pielea mâinilor moale şi întinsă, specialişti recomandă „metoda mănuşilor de bumbac”. Aflaţi în continuare în ce constă aceasta.

ce poţi face pentru a avea mâini frumoase, foto arhivă

Se pare că, spre deosebire de alte părți ale corpului, mâinile nu au prea multe elemente de protecție. „Principalul factor care contribuie la uscarea atât de ușoară a mâinilor este lipsa glandelor sebacee. Glandele sebacee produc o substanță numită sebum, o substanță uleioasă care lubrifiază pielea și o ajută să rețină umiditatea”, a explicat dr. Regine Mathieu, dermatolog.

Pentru că peste zi mâinile noastre au parte de o mulţime de activităţi, tratarea lor peste noapte este cea mai bună soluţie, spun specialiştii.

„Tratarea mâinilor peste noapte este o opțiune excelentă, deoarece vă permite să înmuiați pielea atunci când nu vă folosiți mâinile”, a explicat dr. dermatolog Josh Zeichner.

Metoda mănușilor de bumbac, recomandată de dermatologi, este una extrem de simplă, care ar trebui să devină o rutină de seară. Aceasta înseamnă, de fapt, ca seara, înainte de culcare, să aplicăm o cremă hrănitoare pe mâini şi să le protejăm cu mănuşi din bumbac.

„Mănușile ajută ca emolientul să rămână pe piele, iar purtarea lor peste noapte ajută la conducerea hidratantului mai adânc în piele. Ajută la maximizarea eficacității cremelor hidratante sau emoliente pentru a hidrata în profunzime și a repara bariera pielii”, a precizat dr. Lauren Penzi.

„Purtarea mănușilor peste noapte este una dintre cele mai eficiente modalități de a stimula hidratarea și de a susține bariera pielii”, a confirmat şi dermatologul Carolyn Stull. „Aceasta poate fi o tehnică utilă pentru cei care suferă de afecțiuni ale pielii, cum ar fi eczema, precum și pentru persoanele care doresc să stimuleze hidratarea și catifelarea pielii”, a mai spus ea.

De asemenea, dermatologii sunt de părere că, în plus, purtarea mănuşilor de bumbac pe timpul nopţii ajută inclusiv cuticulele.

În opinia dermatologului Brendan Camp, „vă veți menține, de asemenea, cuticulele hidratate, ceea ce previne formarea unghiilor atârnate, care sunt de fapt doar bucățele de cuticule uscate care se desprind de pielea din jurul degetelor”.

De ce mănuşi de bumbac

Pentru a pune în practică metoda mănuşilor, este nevoie de doar două elemente: mănuși și o cremă hidratantă.

În primul rând, să vorbim despre mănuși. Deşi pe piaţă, inclusiv în farmacii se găsesc o mulţime de modele de mănuşi hidratante, specialiştii spun că nu este nevoie neapărat de astfel de produse, ci sunt suficiente cele simple din bumbac, care nu irită piele şi o lasă să respire.

„Există multe produse pe piață care își fac reclamă ca fiind «mănuși hidratante»”, I-aș avertiza pe pacienți să se asigure că citesc etichetele pentru ingrediente, pentru a se asigura că nu există substanțe iritante în ele”, spune dr. Regine Mathieu.

„Nu aveți neapărat nevoie de mănuși speciale, dar este important să folosiți mănuși de bumbac, care sunt confortabile pentru a le purta pe tot parcursul nopții”, a spus şi dermatologul Hope Mitchell. De asemenea, trebuie să aveţi grijă ca acestea să fie curate. „Mănușile murdare ar putea introduce bacterii și ar putea duce la iritații sau infecții”, a avertizat ea.

Crema

Va trebui să folosiți o cremă hidratantă puternică, au fost de acord experții.

„Optați pentru o formulă groasă, hidratantă, care conține ingrediente cunoscute pentru a hidrata și repara bariera pielii”, este recomandarea specialiştilor. Ideal ar fi produsul folosit să includă petrolatum, vaselină, unt de shea, glicerină, ceramide și acid hialuronic.

Cum funcţionează

Înainte de tratament, ţineţi mâinile în apă călduţă pentru două-trei minute, pentru a ajuta la deschiderea porilor. După ce vă ştergeţi, aplicaţi acrema hidratantă şi puneţi mănuşile.

 „Ţineţi mâinile în apă călduță timp de două-trei minute, ceea ce saturează stratul superior al pielii cu apă. Uscați-vă mâinile și aplicați un unguent hidratant gros. Apoi puneți-vă mănușile, ceea ce va îmbunătăți pătrunderea cremei hidratante în piele, va menține crema hidratantă la locul ei mai mult timp, va limita pierderea de apă din piele și vă va împiedica să împrăștiați crema hidratantă grasă pe toate așternuturile”, au explicat specialiştii.

Câteva atenționări

Oricât de eficientă ar fi această metodă, dermatologii spun că există câteva avertismente de care trebuie să ții cont.

„Asigurați-vă că folosiți produse care nu sunt iritante și la care nu sunteți alergic. Este bine ca întodeauna să efectuați un test punctual înainte de a utiliza un produs peste noapte sub ocluzie, care se referă la procesul de acoperire a pielii cu lucruri precum bandă adezivă, mănuși sau pansamente impermeabile”, a spus dr. Murphy-Rose.

Alţi dermatologi atenţionează că persoanele cu antecedente de alergii cutanate ar trebui să folosească, de preferat, creme hidratante fără parfum.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!